10 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjZeci de amenzi celor care s-au așezat pe operele lui Constantin Brâncuși

Zeci de amenzi celor care s-au așezat pe operele lui Constantin Brâncuși

Polițiștii locali au aplicat zeci de amenzi de la începutul anului și până în prezent persoanelor care s-au așezat sau care au atins operele lui Constantin Brâncuși din Târgu Jiu.

Este vorba de aproape 100 de sancțiuni în valoare de peste 22.000 de lei. În ciuda faptului că sunt panouri de avertizare pentru a nu se apropia de opere, turiștii sau localnicii aleg să se așeze pe scaunele de la Masa Tăcerii sau pe cele din Aleea Scaunelor sau să se sprijine pe Poarta Sărutului. Este, de asemenea, interzisă apropierea sau atingerea Coloanei Fără Sfârșit. Interdicțiile sunt stabilite printr-o Hotărâre a Consiliului Local Târgu Jiu. Operele se află sub supravegherea permanentă a polițiștilor locali. Monitorizarea are loc atât ziua, cât și pe timp de noapte. În trecut, IPJ Gorj chiar a deschis dosare penale unor turiști care au zgâriat modulul de bază al Coloanei Fără Sfârșit.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS