11.2 C
Craiova
marți, 23 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjConcurs pentru postul de manager al Spitalului Județean, măcinat de scandaluri

Concurs pentru postul de manager al Spitalului Județean, măcinat de scandaluri

Șefii Spitalului Județean de Urgență din Târgu Jiu au decis că nu se mai poate continua cu interimatul la unitatea medicală.

De peste un an de zile, Spitalul Județean de Urgență din Târgu Jiu este condus de fostul director economic, Dumitru Vienescu. Acesta a fost desemnat să conducă unitatea, după plecarea din funcție a fostului manager, economistul Gigel Capotă. Acesta a avut un mandat plin de scandaluri, începând cu fiica sa, registrator medical, care ar fi filmat pacienți la Secția Psihiatrie. Totul a devenit public și a arătat carențele, cel puțin din cadrul Secției respective.

Șefii Consiliului Județean Gorj, administratorul Spitalului Județean din Târgu Jiu, nu au avut prea multe soluții și l-au susținut pentru interimat pe directorul economic Dumitru Vienescu. La rândul său, Gigel Capotă a revenit pe postul de director economic pe care îl ocupase anterior.

Nicio lună fără scandaluri

Nici mandatul de interimar al lui Dumitru Vienescu nu a fost scutit de scandaluri. Ultimele trei au avut loc recent și au adus din nou în discuție modul în care este condusă unitatea spitalicească din municipiul Târgu Jiu, cea mai importantă din județul Gorj. Săptămâna trecută, Spitalul Județean de Urgență din Târgu Jiu a devenit din nou subiect de controverse la nivel local și național, după acuzații fără precedent lansate în spațiul public.

O sesizare anonimă arăta că la Secția ATI și ATI COVID un medic și o asistentă au făcut sex și nu se știe cine se ocupa de pacienții infectați cu coronavirus. Astfel, sexul ar fi fost pe primul loc între preocupările celor două cadre medicale și nu monitorizarea pacienților internați la ATI. S-a decis constituirea unei Comisii de Disciplină care să le ancheteze pe cadele medicale și care să propună măsuri. Raportul Comisiei de Disciplină va fi gata în jurul datei de 27 noiembrie și va fi prezentat conducerii Spitalului Județean de Urgență din Târgu Jiu.

Vor manager prin concurs la anul

Un alt scandal recent a vizat alte trei cadre medicale ale Spitalului Județean de Urgență din Târgu Jiu, infectate cu coronavirus. Este vorba de trei doctorițe care erau internate la Secția Boli Infecțioase și care au părăsit secția, să doarmă acasă. A fost declanșată o anchetă internă, iar pe numele celor trei cadre medicale au fost deschise dosare penale pentru comiterea infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor.

Un alt caz anchetat de Comisia de Disciplină din Spitalul Județean din Târgu Jiu se referă la situația unui pacient care s-a spânzurat la Secția Pishiatrie.

Pornind de la tot ce s-a întâmplat în ultima perioadă la unitatea medicală din Târgu Jiu, conducerea Consiliului Județean Gorj a decis că va organiza un concurs pentru ocuparea postului de manager al SJU Târgu Jiu. Vicepreședintele Consiliului Județean Gorj, Cristiel Rujan, a spus că acest concurs se va ține la sfârșitul lunii ianuarie, sau cel târziu la începutul lunii februarie. În prezent, Spitalul Județean de Urgență din Târgu Jiu este condus de Dumitru Vienescu, director interimar. Vienescu a precizat că va participa la concursul pentru postul de manager, iar dacă îl va câștiga va avea în sfârșit legitimitate și autoritate în fața angajaților.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS