2.5 C
Craiova
vineri, 4 decembrie, 2020
Știri de ultima oră Local Gorj Amenzi de 11.000 de lei pentru gorjenii care nu au respectat măsurile anti-COVID

Amenzi de 11.000 de lei pentru gorjenii care nu au respectat măsurile anti-COVID

În ultimele 24 de ore, sub coordonarea Instituției Prefectului, au fost desfășurate 8 acţiuni de verificare cu efective mărite în sistem integrat, împreună cu celelalte instituții implicate, în contextul prevenirii și combaterii răspândirii COVID-19.

În total, 173 de  polițiști, jandarmi și polițiști locali, lucrători ai ISU Gorj, reprezentanți ai ANPC, ANSVA și Ministerului Sănătății au acționat în zone aglomerate, unităţi de alimentaţie publică şi zonele adiacente acestora, terase și mijloace de transport în comun.

În cadrul acțiunilor, au beneficiat de activitățile informativ-preventive și au fost verificate peste 520 de persoane, 94 de societăți comerciale/persoane fizice autorizate/alte zone de interes, precum și 71 mijloace de transport în comun/ mijloace de transport de agrement. Pentru neregulile constatate au fost aplicate 18 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală  de  peste 11.000 lei.

Forţele de ordine vor desfăşura permanent în această perioadă activităţi de verificare cu privire la respectarea prevederilor impuse pe perioada stării de alertă. De asemenea, au fost desfășurate acțiuni de informare a cetățenilor cu privire la măsurile impuse, pe raza întregului județ, privind obligativitatea purtării măștii de protecție și păstrarea distanțării pentru toate persoanele prezente, în următoarele spații publice: piețe, parcare piețe, stații mijloace de transport în comun, zone de promenadă-zona centru și parcurile din Municipiul Târgu Jiu și orașele/comunele din județul Gorj.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI DE ULTIMA ORĂ

ȘTIRI GdS

Digitalizarea din Dolj: Directorii au primit de la ISJ...

Digitalizarea din Dolj: Directorii au primit de la ISJ o notă telefonică scrisă cu pixul

ISJ Dolj cumpără laptop-uri de 436.000 de euro

ISJ Dolj cumpără laptop-uri de 436.000 de euro

Liceul din Turburea va anula în instanță documentele pentru...

Liceul tehnologic din Turburea, Gorj, va anula în instanță documentele pentru elevii care au promovat fără să fi trecut pe la școală....

Mai este nevoie de 2.116 tablete pentru elevii care...

Peste 2.100 de elevi din județul Gorj încă nu au acces la cursurile online, în ciuda faptului că toate școlile au intrat...

CEO a redus bugetul pentru achiziția agendelor de lux

După ce a suspendat achiziția cadourilor de sărbători, Complexul Energetic Oltenia a revenit cu o nouă licitație. De data acesta a fost...

Canalizarea stradală „trece” prin subsolul blocului

Subsolul blocului H4 din cartierul Rovine/foto: Claudiu Tudor