16.2 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjAcțiuni de combatere Covid în Gorj. Târgul auto se suspendă

Acțiuni de combatere Covid în Gorj. Târgul auto se suspendă

Târgul auto din Târgu Jiu se suspendă de duminică, având în vedere creșterea numărului de cazuri confirmate cu virusul SARS-CoV2. Trendul este ascendent la nivelul județului Gorj în ultimele 10 zile (aproximativ 366 cazuri – o medie de 36,6 cazuri pe zi). Începând cu data de 16 august 2020, la recomandarea Direcției de Sănătate Publică Gorj, s-a aprobat prin ședința extraordinară a Comitetului Județean pentru Situaţii de Urgență ca activitatea Târgului Auto din municipiul Târgu Jiu să fie suspendată pe o perioadă de 14 zile.

Acțiuni de verificare în județ

În ultimele 24 de ore, sub coordonarea Instituției Prefectului, au fost desfășurate 10 acţiuni de verificare cu efective mărite în sistem integrat, împreună cu celelalte instituții implicate, în contextul prevenirii și combaterii răspândirii COVID-19.

În total, 153 de polițiști, jandarmi și polițiști locali, lucrători ai ISU Gorj, reprezentanți ai ANPC, ANSVA și Ministerului Sănătății au acționat în zone aglomerate, unităţi de alimentaţie publică şi zonele adiacente acestora, terase și mijloace de transport în comun.

În cadrul acțiunilor, au beneficiat de activitățile informativ-preventive și au fost verificate 1.137 de persoane, 102 societăți comerciale/persoane fizice autorizate/alte zone de interes, precum și 116 mijloace de transport în comun/ mijloace de transport de agrement.

Pentru neregulile constatate au fost aplicate 16 sancţiuni contravenţionale, din care 15 pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală, iar o sancțiune a fost aplicată pentru nerespectarea prevederilor Legii nr.61/1991, privind sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, în valoare totală de 1000 de lei.

Activități de informare

Forţele de ordine vor desfăşura permanent în această perioadă activităţi de verificare cu privire la respectarea prevederilor impuse pe perioada stării de alertă.

De asemenea, au fost desfășurate acțiuni de informare a cetățenilor cu privire la măsurile impuse, pe raza întregului județ, privind obligativitatea purtării măștii de protecție și păstrarea distanțării pentru toate persoanele prezente, în următoarele spații publice: piețe, parcare piețe, stații mijloace de transport în comun, zone de promenadă-zona centru și parcurile din Municipiul Târgu Jiu și orașele/comunele din județul Gorj.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS