6.4 C
Craiova
marți, 19 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjRecensământul circulației rutiere pe drumurile județene

Recensământul circulației rutiere pe drumurile județene

La nivelul județului Gorj va declanșat în această primăvară recensământul circulației rutiere. În acest sens, a fost alocată suma de 286.000 de lei pentru achiziția serviciilor privind efectuarea înregistrării (recensământul) circulației rutiere din anul 2020, pe rețeaua de drumuri publice județene din judeţul Gorj.

Recensământul circulaţiei rutiere este o evidenţă obligatorie care se face o dată la cinci ani în toată România. Datele privind circulația autovehiculelor pe drumurile județene într-un anumit interval de timp vor fi transmise către Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere.

Vor putea să solicite fonduri europene

Datele colectate vor putea fi folosite pentru fundamentarea unor solicitări de finanțare europeană, în vederea reabilitării drumurilor din România. Recensământul monitorizeză frecvența traficului rutier în anumite perioade din zi și din noapte, pe parcursul mai multor luni de zile. Zeci de persoane vor fi angrenate în procesul de realizare a recensământului circulației rutiere pe drumurile județene. Acestea vor fi prezente în diferite puncte din Gorj, pe diferite drumuri județene. Este de amintit că rețeaua de drumuri județene din Gorj este de peste 800 de kilometri.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS