12.8 C
Craiova
marți, 7 mai, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjRetrospectivă GORJFEST- pictură nonfigurativă

Retrospectivă GORJFEST- pictură nonfigurativă

O expoziție de picturi nonfigurative realizate de artiștii prezenți în cele 29 de ediții ale GORJFEST va fi vernisată joi, 11 aprilie, în sala „Florin Isuf” a Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Gorj. Curatorul expoziției Teodor Dădălău a adunat cele mai frumoase și interesante lucrări într-o expoziție din aproape 40 de pânze. Cele mai multe lucrări reflectă o maturitate artistică, o trecere de la realism la abstracționism. Dacă până acum s-au putut admira lucrări realizate în timpul Festivalului Internaţional de Arte Vizuale GORJFEST reprezentând “Peisajul” și „Portretul”, iată că acum Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Gorj invită publicul la vernisarea unei expoziții care creează un nou univers, multidimensional. Lucrările realizate în ulei pe pânză au fost calificate de criticii de artă prezenți la cele 29 de ediții GORJFEST drept imagini de abstracționism pur. În sala “Florin Isuf” vor fi expuse lucrări realizate de artiști din Statele Unite ale Americii, Japonia, Austria, Olanda, Israel, Republica Moldova și România. Expoziția este deschisă timp de o săptămână. Intrarea este liberă.

Expoziţie şi la Muzeul Judeţean

De asemenea, miercuri, 10 aprilie, de la ora 17.00, la Muzeul Județean Gorj (str. Geneva, nr. 8) va avea loc vernisajul expoziției de desen ”Arta ca o terapie…”. Expun medicii Veronica Focșan și Mihaela Orvas. Într-o lume în care oamenii suferă de tot felul de boli ale sufletului care apoi își găsesc corespondentul și în corp, doi medici din Târgu Jiu folosesc arta pentru autoterapie și recomandă această modalitate de exprimare tuturor. Medicul Veronica Focșan a fost mereu pasionată de artă și a urmat cursurile Școlii Populare de Artă prima dată în studenție, la Târgu Mureș. Apoi, timp de mulți ani, desenul a intrat într-un con de umbră în viața sa, dar l-a regăsit de curând, alături de profesorul Loreta Nicolcea (Școala Populară de Artă din Târgu Jiu). Medicul Mihaela Orvas este, la rândul său, pasionată de desen și îi dedică timp și imaginație ori de câte ori are ocazia. Mergând pe principiul că prin tehnicile plastice poți da formă tuturor trăirilor, înclinând balanța spre frumos, cei doi medici au realizat desenele din expoziția de față.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS