9.8 C
Craiova
joi, 18 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjGorj: Ordine de protecţie emise de poliţişti împotriva unor bărbaţi care şi-au agresat familiile

Gorj: Ordine de protecţie emise de poliţişti împotriva unor bărbaţi care şi-au agresat familiile

Poliţiştii gorjeni au emis la sfârşitul săptămânii trecute ordine de protecţie împotriva unor bărbaţi care şi-au agresat membrii familiei. Astfel, oamenii legii au fost sesizaţi prin apelul 112 de către o femeie de 56 de ani, din comuna Dăneşti, despre faptul că ar fi fost agresată de soțul său, în vârstă de 52 de ani, cu acelaşi domiciliu. Din primele cercetări efectuate de poliţişti la faţa locului, s-a stabilit faptul că, pe fondul consumului de alcool, bărbatul ar fi exercitat acte de violenţă asupra soţiei sale. De asemenea, acesta l-a fi agresat și pe fiul său, de 25 de ani, care locuieşte la aceeaşi adresă. Victimele au fost transportate la spital, în vederea acordării de îngrijiri medicale. În cauză, poliţiştii au întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de violență în familie, iar, totodată, aceştia au emis un ordin de protecție provizoriu pe o perioadă de 5 zile, agresorului fiindu-i interzis să se apropie la mai puțin de 100 metri de victime. De asemenea, la data de 24 februarie, poliţişti din cadrul Poliției Orașului Rovinari au fost sesizați de o femeie de 53 de ani, din localitate, cu privire la faptul că, la data de 22 februarie, în timp ce se afla la domiciliu, ar avut un conflict spontan cu soțul ei, de 55 de ani, cu acelaşi domiciliu. Din primele cercetări efectuate de polițiști, s-a stabilit faptul că în urma conflictului, bărbatul ar fi exercitat acte de violenţă asupra soţiei. În cauză, poliţiştii au întocmit un dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de violenţă în familie, şi totodată, au emis un ordin de protecție provizoriu față de agresor, pe o perioadă de 5 zile.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS