Gorj: Elevii de la Liceul Energetic au la dispoziţie un laborator electric

Autori


Elevii de la Liceul Energetic din Târgu Jiu au la dispoziţie un laborator electric ultramodern. Președintele Consiliului Județean Gorj, Cosmin-Mihai Popescu, a participat la sfârşitul săptămânii trecute, la două acțiuni importante pentru Târgu Jiu: inaugurarea unui laborator electric în cadrul Proiectului Ucenic Electrician, realizat de Liceul Energetic Târgu Jiu în parteneriat cu Distribuție Oltenia (fosta CEZ Distribuție) și prezentarea celei mai mari stații de transformare a municipiului, recent modernizată. Proiectul Ucenic Electrician a fost gândit cu scopul de a sprijini elevii care sunt la început de drum în meseria de electrician, iar Distribuție Oltenia a ales să se implice în procesul de educare și evoluție profesională a acestora, oferindu-le condițiile propice pentru a face performanță în domeniu. Proiectul Ucenic Electrician devine unul din pilonii importanți ai educației profesionale, care va ajuta la construirea carierelor de electricieni profesioniști ai tinerilor din comunitatea locală. Stația de transformare Târgu Jiu Sud a fost modernizată în perioada mai-august 2017 și alimentează cu energie electrică peste 23.000 de consumatori din zona Sud, Centru și localitățile învecinate orașului.



Comenteaza acum

Alte stiri

Sumarul ediției de joi, 21 februarie 2019

Actualitate

» Laura Codruţa Kovesi, devansată de un procuror francez în votul Consiliului UE privind procurorul european. Care sunt următoarele etape în procedura de selecţie

Publireportaj

» Încheiere proiect „Dezvoltarea firmei SC BETON LOGISTIC SRL”

Local

» Focare de varicelă în şcoli din Olt
» Instructor auto trimis în judecată pentru trafic de influență

Dolj

» „Impresie“, acuzat de ultraj asupra unei agente de la Penitenciarul Pelendava
» Gropile de pe străzile Craiovei „se ţin scai“ de şoferi (GALERIE FOTO)
» Condamnat pentru mai multe infracţiuni rutiere, extrădat din Germania
» Scandal la Liceul „Trişcu“: Două fetiţe se ceartă, apoi intervin părinţii şi procurorii
» Întreruperi energie electrică de mâine

Gorj

» 85 de cupluri, prezente astăzi la „Nunta de Aur“, în Târgu Jiu
» 1.400 de semnături pentru montarea unei bariere la trecerea de cale ferată de la fosta Avicola
» Angajări la fabrica de centuri de siguranţă de la Rovinari
» Primarul din Târgu Jiu cere mai multe investiţii în reţeaua de apă şi canal
» Se depun cererile pentru acordarea ajutorului de minimis la lână
» Doar 20% dintre concesionarii din Rânca au contracte de salubritate
» Angajații primăriei au donat cărți pentru minibibliotecile stradale din Rovinari

Olt

» Olt: Prinşi că schimbau bani ilegal şi amendaţi cu 10.000 de lei

Sport

» Volei (m) / Victorie oportună pentru craioveni
» Daniel Mogoşanu caută soluţii în Bănie pentru Turneul de Elită
» Oltenii o „ajută“ pe FCSB să-şi mărească media de spectatori
» Vasile Florea: „Proiectul nostru este renaşterea tenisului de masă“
» Fotbal / Liga Europa, şaisprezecimi – retur

Sanatate

» Remedii pentru durerile de spate
» Beneficiile morcovului pentru sănătate

Educatie

» Încep înscrierile la clasa pregătitoare
» ISJ Dolj: Elevii vor susţine în luna martie simularea examenelor naţionale
» Consiliul Elevilor Dolj cere managerilor de şcoli să corecteze regulamentele interne

Magazin

» Horoscop
» Bancul zilei

Top