Accident cu trei victime, pe DN7
Accident cu trei victime, pe DN7

Poliţiştii din cadrul Poliției Orașului Bechet au fost sesizați, duminică, 26 mai, cu privire la faptul că pe DN 55, între localitățile Dobrești și Murta, a avut loc un accident rutier soldat cu victime.
La fața locului s-au deplasat poliţiştii, care au constatat că un bărbat de 28 ani, din Dobrești, a condus un moped neînregistrat în circulaţie, fără să poseda permis de conducere, iar pe fondul lipsei de experienţă în conducere și consumului de băuturi alcoolice, a pierdut controlul direcției de mers și a căzut pe partea carosabilă.
Conducătorul mopedului a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o concentraţie de 0,88 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În urma evenimentului rutier a rezultat vătămarea corporală ușoară a conducătorului mopedului, dar şi a unui tânăr de 19 ani, din Dobreşti, pasager pe moped, ambii fiind transportaţi la spital pentru îngrijiri medicale.
A fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, conducerea unui vehicul neînmatriculat sau neînregistrat, conducerea unui vehicul fără permis de conducere şi conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului.