17.9 C
Craiova
sâmbătă, 19 octombrie, 2019
Acasă Local Dolj Craiova: Copii răniți la grădiniță, după ce paturile au căzut peste ei

Craiova: Copii răniți la grădiniță, după ce paturile au căzut peste ei

-

Incident grav, la o grădiniță din Craiova. Un copil de 4 ani a ajuns ieri la spital, iar alți doi au fost răniți ușor, după ce două paturi prinse de perete s-au desfăcut și au căzut peste ei, informează Realitatea.net. Copiii se jucau în sala de clasă și, la un moment dat, au tras de mobilier. Paturile s-au desfăcut, iar în cădere i-au prins pe copii sub ele.

Incidentul s-a petrecut la gradinița cu program prelungit „Tudor Vladimirescu”, din Craiova. În sală erau aproape 30 de copii de la grupa mijlocie. Doi dintre ei au început să tragă de paturile prinse pe perete, iar acestea s-au prăbușit peste cei mici. În cădere, a fost prins și un al treilea copil. Mama unui copil rănit spune că o parte din vină o poartă conducerea grădiniței, pentru că nu a asigurat mai bine mobilierul din sala de clasă. Potrivit jurnaliștilor de la Realitatea TV, conducerea grădiniței nu are o explicație pentru faptul că paturile au putut să cadă atât de ușor peste copii.

La grupa unde s-a întâmplat incidentul sunt înscriși 30 de copii, cu 10 mai mulți decât prevede legea. Atât Inspectoratul Școlar, cât și Poliția au demarat anchete pentru a află cine se face vinovat de rănirea copiilor.

ȘTIRI VIDEO GdS

Craiovenii care nu s-au grăbit să depună solicitări pentru ajutorul de încălzire a locuinţei au pierdut prima lună din cele cinci (noiembrie-2019-martie...