Craiova: Mormântul lui Cristi Neamţu, împroşcat cu noroi

Autori


Mormântul din Cimitirul Sineasca al portarului Universităţii Craiova, Cristi Neamţu, decedat în februarie 2002 după un accident pe terenul de fotbal, a fost găsit împroşcat cu noroi de mama acestuia.

Femeia a precizat pentru GdS că acest lucru a fost făcut de persoanele care fură flori din cimitir pentru a le vinde în piaţă. “Astăzi de dimineaţă, când am mers la cimitir, am găsit mormântul fiului meu stropit cu noroi şi plin de pietre. Eu am grijă de un mormând de lângă Cristi, iar ieri, după comemorare, doamna mi-a zis să mai rup din florile lăsate, să nu le fure. Cred că ei m-au văzut că am rupt florile din coroană şi le-am pus pe mormânt. Pentru că nu am lăsat coroana, să o ia, s-au răzbunat şi au aruncat cu noroi şi la mine şi pe celălalt mormânt. Au spoit crucea de sus până jos. E vorba de cei care vând florile din cimitir, care aşteaptă să îngroape mortul, devastează şi iau tot ce se poate şi le vând în piaţă”, a spus Ioana Cioboată, mama lui Cristi Nemţu.

Femeia mai spune că responsabili pentru acestă situaţie ar fi şi poliţiştii locali, care nu işi fac treaba. “Ei stau la poartă şi aşteaptă pungile cu pomană de la oameni, în loc să intre în cimitir. O să merg la Poliţia Locală şă fac o reclamaţie în acest sens”, a mai susţinut Ioana Cioboată.


Cristi Neamţu a murit în Cipru, după ce a fost accidentat la antrenamente

Cristi Neamţu a decedat la vârsta de 22 de ani, pe data de 20 februarie 2002, în cursul unui cantonament efectuat de Universitatea Craiova în Cipru. Pe durata antrenamentului de pe 14 februarie 2002, tânărul portar craiovean a fost lovit involuntar cu genunchiul în cap de către colegul său de echipă, Marius Şuleap. Tânărul portar a fost transportat cu un autocar la spital şi, după mai multe investigaţii, a fost diagnosticat cu fractură de mandibulă şi hemoragie cranio-cerebrală. După şase zile de comă, doctorii ciprioţi au anunţat decesul fotbalistului.



Comenteaza acum

Alte stiri

Sumarul ediției de vineri, 26 aprilie 2019

Actualitate

» Încă un caz suspect de meningită
» Primăriile și universitățile pot depune ​proiecte de dezvoltare începând cu 2 mai 2019
» Două românce au fost ucise de „primul criminal în serie” din Cipru. Bărbatul a fost prins
» Fiica fostului fotbalist Iosif Rotariu, condamnată la peste 4 ani de închisoare închisoare 
» Dăncilă a trimis o scrisoare preşedintelui Iohannis: Am solicitat motivarea respingerii propunerilor de miniştri
» Un interimar la conducerea Aeroportului Henri Coandă
» Restricţii de circulaţie pe mai multe drumuri naţionale din ţară
» Dineu grandios la finalul întâlnirii dintre Vladimir Putin și Kim Jong-Un
» Vreme caldă, dar instabilă de Paşti

Publireportaj

» Ionuț STROE: Din ce suntem făcuți noi, oltenii, și de ce te poți baza pe noi!

Dolj

» Craiova: Program normal de lucru la colectarea deșeurilor, de Paște și 1 Mai  
» Craiova: Concertul Grupului vocal bulgar „Eremia” la Biblioteca “Aman”

Olt

» (GALERIE FOTO) Olt: prinşi cu carne de miel şi de vacă fără documente

Mehedinţi

» Mehedinţi: Carambol între două autoturisme şi un autotren.Traficul este oprit pe DN 6

Sport

» Fotbal / Programe, clasamente, rezultate (26-29 aprilie)
» Volei (m) / Băieții lui Pascu au pus Steaua la pământ
» Fotbal / Alb-albaștrii n-au dat, ci au luat două cu Viitorul. „U“ Craiova, un nou joc dezamăgitor
» Handbal (f) / SCM Craiova, perdantă la Baia Mare. Vezi situația din Liga Florilor!

Magazin

» REŢETA ZILEI: Friptură de miel la cuptor
» BANCUL ZILEI
» Tradiții și superstiții în Vinerea Mare

Top