Subvenții acordate angajatorilor care încadrează în muncă șomeri



Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Dolj aplică o serie de măsuri menite să crească șansele de ocupare a persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă.

Astfel, potrivit Legii 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă sunt acordate subvenții angajatorilor care încadrează în muncă persoane aparținând unor categorii dezavantajate sau cu acces mai dificil pe piața muncii.

Angajatorii pot beneficia lunar, pe o perioadă de 12 luni, de o subvenție în cuantum de 2.2250 lei, dacă încadrează în muncă, pe perioadă nedeterminată, persoane din următoarele categorii: șomeri peste 45 ani sau părinți unici susținători ai familiilor monoparentale , șomeri de lungă durată sau tineri NEETs, cu obligația menținerii raporturilor de muncă sau de serviciu cel puțin 18 luni.

De aceeași subvenție beneficiază și angajatorii care încadrează în muncă, potrivit legii,șomeri care,în termen de 5 ani de la data angajării îndeplinesc, conform legii, condițiile pentru a solicita pensie anticipată parțială sau de acordare a pensiei pentru limită de vârstă, dacă nu îndeplinesc condițiile de a solicita pensie anticipată parțială.Subvenția se acordă lunar,pe perioada angajării, până la data îndeplinirii condițiilor de pensionare.


Totodată, Agenția Județeană  pentru Ocuparea Forței de Muncă Dolj acordă angajatorilor care încheie contracte de ucenicie, în condiţiile Legii nr. 279/2005 privind ucenicia la locul de muncă, sprijin financiar în cuantum de 2.250 lei/lună pentru fiecare contract de ucenicie încheiat. Suma lunară se acordă la cererea angajatorului, proporţional cu timpul efectiv lucrat de ucenic, pe întreaga perioadă de derulare a contractului.

De asemenea, pentru a asigura tranziția absolvenților de învăţământ superior de la sistemul de educaţie la piaţa muncii, angajatorii pot organiza programe de stagiu pentru absolvenţii de învăţământ superior. Pentru astfel de programe persoanele juridice pot primi, la cerere, subvenții de 2.250 lei/lună/stagiar pe o perioadă de şase luni.

Facilitățile financiare destinate stimulării încadrării în muncă sunt susținute și prin proiectele implementate de ANOFM și cofinanțate din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020.



Comenteaza acum

Alte stiri

Sumarul ediției de sâmbătă, 20 aprilie 2019

Top