Acasă Local Dolj Dolj: Peste 160 de sancţiuni, aplicate ieri

Dolj: Peste 160 de sancţiuni, aplicate ieri

-

Poliţişti din cadrul Serviciului Rutier Dolj – Biroul Drumuri Naţionale şi Europene, împreună cu poliţişti din cadrul Biroului Rutier Craiova şi formaţiunilor rutiere au executat, ieri, o acţiune pe principalele drumurile naţionale şi europene, în scopul prevenirii si combaterii încălcării regimului legal de viteză. Poliţiştii au aplicat 167 de sancţiuni contravenţionale, 72 dintre acestea pentru nerespectarea vitezei regulamentare şi 95 pentru alte abateri, în valoare totală de aproximativ 50.000 delei.
Ca măsuri complementare, poliţiştii au reținut 6 permise de conducere.

ȘTIRI VIDEO GdS

Depistaţi băuţi la volan

Oamenii legii au depistat în trafic doi bărbaţi care consumaseră băuturi alcoolice. În urma testării cu etilotestul li s-au întocmit dosare penale.