Acasă Local Dolj Extinderea Aeroportului Craiova, licitaţie de şase milioane de euro

Extinderea Aeroportului Craiova, licitaţie de şase milioane de euro

-

Consiliul Judeţean (CJ) Dolj a scos la licitaţie lucrările de extindere a terminalelor de plecări şi sosiri de la Aeroportul Internaţional Craiova, o investiţie estimată la şase milioane de euro. Ofertele se primesc până la data de 14 martie, criteriul de atribuire al contractului care prevede atât proiectarea, cât şi execuţia fiind „cel mai bun raport calitate – preţ“.

Numărul tot mai mare de pasageri care tranzitează Aeroportul Internaţional Craiova, aproape 495.000 anul trecut, a dus la nevoia extinderii terminalelor de plecări şi sosiri, care devin tot mai neîncăpătoare în orele de vârf. Investiţia va fi realizată de Consiliul Judeţean Dolj, cel care deţine aeroportul, valoarea estimată a lucrărilor (proiectare şi execuţie) fiind de 26.708.986 lei, fără TVA (peste 6 milioane de euro), potrivit anunţului de participare publicat zilele trecute în SICAP.

Extinderea celor două terminale devenise o necesitate, pentru că în unele zile se remarca o înghesuială pe care nu ne-am fi imaginat-o că ar putea exista, adică vreo 600 de persoane cu bagaje, care vin să se îmbarce într-un spaţiu foarte mic. Aşa că trebuia să mărim suprafaţa terminalelor de plecări şi sosiri, să ne ducem peste actualele parcări şi, bineînţeles, să facem alte parcări noi. În plus, ne mai pregătim şi pentru proiectul de 76 de milioane de euro pentru un terminal nou pe aeroport, proiect din cadrul Masterplanului de drumuri al României, iar în afară de acest terminal vor mai fi platforme noi, drumuri perimetrale, împrejmuiri noi, sisteme video şi toate celelalte lucruri care sunt legate de siguranţa zborurilor“, explica, la începutul anului, preşedintele CJ Dolj, Ion Prioteasa, într-un interviu acordat GdS.

Construcţia în sine presupune extinderea aeroportului cu încă două corpuri: terminalul sosiri în partea de est a terminalului existent, iar terminalul plecări în partea de vest a terminalului existent, după cum se precizează în anunţul de participare la licitaţie. „Cele două corpuri se vor alipi fiecare la clădirea existentă, pe câte o latură. Suprafața construită aferentă extinderilor propuse – terminal plecări şi terminal sosiri, va fi de 1.509,66 mp (suprafaţa construită), respectiv 2.250,06 mp (suprafaţa desfăşurată)“, se mai menţionează în anunţ.

Concret, terminalul de plecări se va extinde cu 1.122,98 mp, iar cel de sosiri cu 1.127,08 mp (suprafaţă desfăşurată). După finalizarea investiţiei, suprafaţa desfăşurată totală a celor două terminale (nou construite şi reconfigurate) va fi de 9.842,71 mp. Din valoarea totală a lucrărilor, serviciile de proiectare au fost estimate la suma de 1.100.530 lei, fără TVA, iar execuţia în sine la 25.608.456 lei, fără TVA.

Ce condiţii pune CJ Dolj

Pentru atribuirea contractului, CJ Dolj a ales drept criteriu „cel mai bun raport calitate – preţ“, unde componenta financiară, adică preţul ofertei, ar conta în procent de 40%, restul de 60% revenind componentei tehnice a ofertei. Astfel, capacitatea profesională a echipei de proiectare ar conta în procent 27,5%, iar capacitatea profesională a experţilor pentru execuţia lucrărilor, evaluată prin experienţa specifică, în procent de 32,5%. La capitolul condiţii de participare, Consiliul Judeţean a impus ofertanţilor o medie a cifrei de afaceri globale din ultimii trei ani (2015, 2016, 2017) de minimum 52.000.000 de lei.

Pentru proiectare, ofertantul trebuie să fi prestat servicii similare în ultimii trei ani şi să demonstreze că a prestat servicii similare obiectului procedurii de achiziţie în baza a cel puţin unui contract sau a maximum trei contracte a căror valoare cumulată să fie de minimum 800.000 de lei. Pe partea de execuţie, firmele care se vor înscrie la licitaţie trebuie să fi executat lucrări similare în ultimii cinci ani şi să demonstreze acest lucru cu cel puţin un contract sau maximum trei contracte (lucrări a căror valoare cumulată să fie de minimum 24.000.000 de lei). Termenul limită pentru primirea ofertelor este 14 martie, iar data limită de evaluare a lor – 14 septembrie.

ȘTIRI VIDEO GdS

Materialele de propagandă ale PSD, interzise de BEJ Dolj

Primarul Craiovei, Mihail Genoiu, obligat să înlăture broşurile şi ziarele de campanie ale PSD, pentru că acestea  “încalcă limitele libertăţii de exprimare”....

Restricţii rutiere pe mai multe străzi din Craiova

Primăria Municipiului Craiova anunţă restricţii de circulaţie în data de 24 noiembrie, cu ocazia desfășurării activității de preluare a buletinelor de vot de...