Ieri, la sediul Secţiei 5 Poliţie Craiova s-a prezentat un bărbat de 35 ani, din comuna Cruşeţ, care a predat organelor de poliţie un portofel, în care se afla suma de 835 euro, mai multe carduri bancare şi documente personale. Acesta a declarat faptul că a găsit portofelul în parcarea unui magazin, de pe strada Calea Severinului, din Craiova. Poliţiştii au identificat proprietarul portofelul, un bărbat, din oraşul Bălceşti, judeţul Vâlcea, care s-a prezentat la sediul secţiei, unde i-au fost restituite bunurile în cauză.

Mariana BUTNARIU
Face parte din echipa Gazeta de Sud din 1996. În prezent este redactor şi editor on-line, ceea ce înseamnă că este informată cu privire la tot ce se întâmplă important în ţară şi în lume. Este o fire veselă şi sociabilă, iubeşte oamenii şi îşi iubeşte meseria.