Primăria Craiova a găsit nereguli grave în mai multe cabinete ale medicilor de familie



În urma unor verificări efectuate de către Corpul de control al Primăriei Municipiului Craiova la spațiile transmise în concesiune medicilor de familie au fost constatate nereguli grave la modul de administrare a acestora.

Conform contractului de concesiune dintre Primăria Craiova și medicii de familie, aceștia sunt obligați “să asigure exploatarea eficace în regim de continuitate și de permanență a spațiului care face obiectul concesiunii”, spațiu care include atât suprafața cabinetului în care își desfășoară activitatea cât și cotă indiviză din spațiile comune – hol, săli de așteptare, grupuri sanitare etc.

În urma verificărilor pe teren și a constatărilor de către inspectorii Primăriei privind starea unor spații transmise în concesiune medicilor de familie, Direcția de Patrimoniu a Primăriei Craiova a trimis somații către toate cabinetele medicilor de familie din Municipiul Craiova pentru a respecta obligațiile ce le revin conform contractului de concesiune și pentru a remedia în regim de urgență toate problemele constatate. Conform contractului de concesiune dintre Primăria Craiova și medicii de familie, “Concedentul are dreptul să inspecteze bunul imobil concesionat, să verifice stadiul de realizare a investițiilor, precum și modul în care este satisfăcut interesul public prin realizarea activității sau serviciului public, verificând respectarea obligațiilor asumate de concesionar.”


Primăria Craiova a pus la dispoziție aceste spații și a încheiat contracte de concesiune cu medicii de familie, cabinetele acestora fiind particulare și individuale. De asemenea, menționăm că responsabilitatea autorizării spațiilor în care își desfășoară activitatea cabinetele medicilor de familie, din punct de vedere al condițiilor igienico-sanitare, le revine acestora în totalitate.


Comenteaza acum

Alte stiri

16 aprilie 2019

Gorj: Bărbat de 80 de ani, anchetat pentru violenţă în familie

Un bătrân, în vârstă de 80 de ani, din Văgiuleşti, Gorj, este anchetat pentru violenţă în familie. Astfel, poliţişti din cadrul Secţiei 3 Poliţie Rurală Motru au sesizaţi ieri de reprezentanți ai spitalului din municipiul Motru, cu privire la ...

Sumarul ediției de vineri, 19 aprilie 2019

Actualitate

» Două tablouri de Van Gogh, expuse la 16 ani după ce au fost furate
» Preţul cărnii de porc şi de pasăre va creşte în perioada imediat următoare (Asociaţie)
» Vacanţa pe litoral, misiune imposibilă: Preţuri din ce în ce mai mari şi locuri de cazare tot mai puţine
» Cazul elevei de la Lazăr care a murit de meningită: Ambulanța a dat publicității cronologia ultimelor ore din viața tinerei. “Nimic din starea pacientei nu prevestea evoluția ulterioară”
» CSM: Bogdan Licu, procuror general interimar
» Un avion British Airways care trebuia să aterizeze a declarat URGENŢĂ în timpul zborului
» Deputaţii europeni au pus capăt dublului standard la alimente în UE
» „Cel mai mic nou-născut de sex masculin din lume“, externat din spital. Greutatea uimitoare a bebeluşului, la 7 luni de la naştere
» Restricții de circulație în perioada sărbătorilor pascale
» Preşedintele Klaus Iohannis a semnat decretul de pensionare a procurorului general Augustin Lazăr
» Olt: Un copil şi două femei au ajuns la spital după ce patru maşini s-au ciocnit în Balş
» CCR a amânat decizia pe completurile de 3 judecători
» Dragnea admite că decizia CCR l-ar putea ajuta
» Fostul președinte Băsescu: “Înlocuirea lui Tudorel Toader cu Eugen Nicolicea este un salt “din lac în puț” pentru PSD”
» Vremea de Florii şi de Paște
» Raport al Comisiei SRI: Acţiunile fostului şef al Serviciului, George Maior, au fost de poliţie politică, Acesta a încălcat legislaţia
» Traficul rutier se închide pentru aproximativ o oră și jumătate la P.T.F. Ruse pe sensul de ieșire din țară către Bulgaria
» Jurnalistă ucisă pe stradă într-un “incident terorist”
» Cauza probabilă a incendiului de la catedrala Notre Dame din Paris, un scurt-circuit electric
» Curtea Constituţională decide asupra conflictului dintre Parlament şi Înalta Curte, în privinţa completurilor în cazurile de corupţie
» Tudorel Toader pleacă imediat ce numele înlocuitorului său va fi publicat în MO
» Caz de meningită meningococică la Colegiul Naţional „Gheorghe Lazăr”. Orele au fost suspendate. O elevă a murit

Dolj

» Amenzi de peste 46.000 date comercianţilor care vindeau ilegal
» Se va face cadastru pentru patru comune din Dolj
» Cu ce sumă fabuloasă s-a trezit azi-dimineaţă edilul Mihail Genoiu în contul Primăriei Craiova
» Dolj: Accident cu victimă la Giurgiţa
» Computerul tomograf de la Urgenţa SJU Craiova, defect
» Ceaţă şi restricţii pe mai multe drumuri din ţară
» Colegiul Tehnic „Costin D. Neniţescu”, gazda fazei naţionale a Olimpiadei la Discipline din aria curriculară „Tehnologii”
» Radio Sud: 22 de ani de „exact ce-mi place să aud“

Gorj

» Gorj: Dosar penal pentru vătămare corporală din culpă nerespectarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă, în cazul accidentului de la Stoina
» Gorj: ITM a închis temporar şantierul podului de la Stoina
» Ministrul Transporturilor participă la inaugurarea noului sediu al RAR Gorj

Olt

» Candidații PNL la Europarlamentare, surprinși de atitudinea oamenilor din Slatina
» (FOTO, VIDEO) Șeful Poliției Caracal, cercetat disciplinar în urma bătăii între membrii grupării „Cimino“ și angajații unei firme de pază

Mehedinţi

» 100 locuri de muncă în domeniul agricol în Spania prin EURES
» Locuri de muncă vacante în judeţul Mehedinţi

Vâlcea

» Vâlcea: Tânăr condamnat la peste 4 ani de închisoare pentru furt
» A condus beat şi a intrat cu maşina într-o ţeavă de gaze şi într-un cap de pod
» Lucrări complexe de preluare şi evacuare a apelor pluviale în Nordul Râmnicului
» Râmnicu Vâlcea: Traficul auto din zona Hervil revine la normal din deseară
» Vâlcea: Restricţii de circulaţie pe DN 7

Sport

» Fotbal / Filieşenii debordează de optimism înainte de confruntarea de la Braşov
» Fotbal / Liga Europa, sferturi de finală – retur

Sanatate

» Meningita – „boala contra timpׅ“ care ucide în câteva ore. Poate fi prevenită doar prin vaccinare, dar cel mai eficient vaccin nu se găsește în România

Magazin

» Soarele, doctorul de care nu știai
» Patru motive pentru care nu reușești să slăbești
» Nirvana a dat în judecată Marc Jacobs pentru că i-a folosit un logo celebru
» Românca Aurora Simionescu , numită în conducerea Agenţiei Spaţiale nipone
» “La Gomera”, filmul lui Corneliu Porumboiu, selectat la Cannes 2019

Top