Consiliul Local (CL) Craiova s-a întrunit astăzi, într-o şedinţă de îndată, pentru a vota un proiect de hotărâre prin care să permită Direcţiei de Asistență Socială să depună şi să implementeze proiectul „Îmbătrânirea activă, o şansă pentru o viaţă demnă”, finanţat din fonduri europene prin Programul Operaţional Capital Uman (POCU) 2014-2020. Totodată, consilierii locali au aprobat şi asigurarea din bugetul de venituri și cheltuieli al municipiului Craiova a sumei de 55.800 lei, contribuția proprie a Direcţiei, care reprezintă 2% din valoarea totală eligibilă a proiectului european. Şedinţa a durat mai puţin de un minut şi a avut loc chiar în ultima zi în care proiectul mai putea fi depus pentru a obţine finanţare în cadrul programului respectiv. Potrivit raportului întocmit de Direcţia de Asistență Socială, obiectivul proiectului îl reprezintă înființarea unui centru de zi care să răspundă nevoilor a 170 de persoane vârstnice din municipiul Craiova.