17.8 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljPrimăriile mai cer bani de salarii, CJ Dolj le amână

Primăriile mai cer bani de salarii, CJ Dolj le amână

Şedinţa ordinară din această lună a Consiliului Judeţean (CJ) Dolj, care a avut loc joi, a fost una liniştită, proiectele de hotărâre de pe ordinea de zi fiind votate, cu o singură excepţie, la unison. Din cele 22 de proiecte de hotărâre supuse spre aprobare, unul a fost retras de la bun început de pe ordinea de zi, cu toate că el era aşteptat cu sufletul la gură de unii primari din judeţ. După ce luna trecută CJ Dolj a împărţit aproape tot fondul de rezervă al bugetului propriu pe anul 2018 către 16 localităţi din judeţ, respectiv suma de 3.908.000 lei, luna aceasta era rândul altor primării din Dolj să primească un ajutor bănesc pentru a-şi acoperi cheltuielile de funcţionare, care constau în mare parte în plata salariilor.
Preşedintele CJ Dolj, Ion Prioteasa, a fost cel care a anunţat că proiectul de hotărâre privind alocarea unor sume de bani din fondul de rezervă pentru unele localităţi „aflate în situaţii de dificultate“ trebuie luat în discuţie mai degrabă luna viitoare, după ce Finanţele Publice vor mai redistribui nişte bani către unităţile administrativ-teritoriale, în urma rectificării bugetare. „Aveam şi acum unele solicitări din partea unor primării, care ne cereau un sprijin pentru a-şi acoperi unele cheltuieli de funcţionare. Noi ne-am făcut nişte socoteli, am mai pus nişte bani deoparte, dar am zis acum să aşteptăm să vedem ce bani vor primi primăriile în urma redistribuirii făcute luna viitoare de Ministerul de Finanţe, pentru a nu le da şi noi şi ei. În funcţie de ce bani primeşte fiecare, vom vedea ce mai dăm şi noi“, a explicat Prioteasa.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS