(VIDEO) Primarul Craiovei spune cine este de vină pentru frigul din apartamente

Autori


 

Circa 200.000 de craioveni au rămas fără căldură începând de azi-noapte, după ce Complexul Energetic Oltenia – Sucursala Electrocentrale Craiova II a întrerupt furnizarea agentului termic pentru încălzire, din cauza unei avarii apărute la cazanul energetic nr. 2. Primarul Craiovei, Mihail Genoiu, a ieşit astăzi în faţa presei şi a explicat care este situaţia din oraş, când se va rezolva problema căldurii şi ce pot face autorităţile locale pentru ca astfel de situaţii să nu se mai repete.

„Ambele defecţiuni, și cea de la începutul lunii și cea de acum, sunt cauza unor defecțiuni la CET II. Este vorba de cazanul nr. 2, care are o avarie masivă, începând de azi-noapte, de la ora 12.00, când a fost decuplat, iar din acel moment Craiova a rămas fără agent termic, şi de cazanul nr. 1, care se află într-un proces de reparație capitală. Din informațiile pe care le-am obținut de la CEO, acest lucru se va remedia astăzi, în jurul orei 22.00, maxim 23.00. Ce vreau eu să scot în evidență este faptul că la CET II lucrurile nu stau tocmai bine, în sensul că acolo există două grupuri de producere a energiei termice. Grupul nr. 1 se află într-un proces de reparație capitală, care a început încă din lunile de vară şi care trebuia să fie gata și dat în folosință odată cu pornirea centralei pentru furnizarea energiei termice, dar nici la ora aceasta nu este gata. CEO spune că diseară se va da drumul la grupul 2, urmând ca mâine dimineață să fie pornit și grupul 1, cel care a fost în revizie capitală. Acolo este întârzierea, acolo este problema, pentru că s-a intrat în perioada de iarnă cu un singur grup, ceea ce nu este normal“, a explicat edilul.


„Problema a fost efectiv de coordonare a reparațiilor pe care le aveau de făcut cei de la CET. A intra în iarnă cu un singur grup se dovedește a fi foarte riscant (….) Îmi cer scuze craiovenilor, culpa primăriei și a termoficării este zero în această situație. Nu putem să ne implicăm decât să ținem contactul cu Ministerul Energiei, dacă ar fi probleme care să-i depășească și pe cei de la CEO“, a mai spus primarul Mihail Genoiu.



Comenteaza acum

Alte stiri

Sumarul ediției de sâmbătă, 23 martie 2019

Top