Este sărbătoare astăzi, la Grădiniţa „Căsuţa cu Poveşti“ din Craiova. Cei aproximativ 400 de preşcolari care învaţă aici sărbătoresc venirea toamnei şi Centenarul Marii Uniri printr-un eveniment la care au lucrat întreaga săptămână. Cu ajutorul cadrelor didactice, dar şi al părinţilor, cei mici au pregătit conserve pentru iarnă, au confecţionat obiecte decorative şi multe alte surprize care să amintească de cel mai bogat anotimp şi să îi încânte pe vizitatorii târgului. Evenimentul intitulat „Munca noastră are valoare“ se află deja la a patra ediţie şi îşi propune să încurajeze creativitatea copiilor şi munca în echipă. „În curtea grădiniţei au fost amenajate tarabe unde sunt expuse produsele realizate de către copii la grădiniţă sau în cadrul unor ateliere de lucru organizate împreună cu părinţii. Prin toate aceste evenimente ne dorim să îi conştietizăm pe copii că tot ceea ce fac ei contează pentru noi şi că munca lor are valoare“, a spus Claudia Radu, directoarea Grădiniţei „Căsuţa cu Poveşti“.
Produsele realizate de copii vor putea fi cumpărate de către părinţi, iar banii strânşi vor fi folosiţi pentru achiziţionarea de materiale didactice, precum şi în scop umanitar.