Duminică, 11 noiembrie, în jurul orei 07.40, jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Dolj – structura Segarcea, aflaţi pe timpul executării unei misiuni specifice pe linia prevenirii braconajului piscicol, au depistat în flagrant, pe raza localităţii Cârna, un bărbat ce folosea la pescuit unelte interzise.

La vederea echipajului de jandarmi, persoana în cauză a încercat să plece din zona unde se afla, drept pentru care jandarmii au procedat oprirea acestuia, iar în urma verificărilor efectuate a rezultat faptul că numitul M. C., în vârstă de 33 ani, din localitatea Cârna, deţinea neautorizat şi pescuia în bazinul piscicol nr. 1 Cîrna, cu ajutorul unei plase tip monofilament, cu lungimea de 1.700 m.

De asemenea, la fața locului a fost găsită, într-o barcă, cantitatea de aproximativ 100 kilograme de peşte (500 de bucăți specia caras şi 100 de bucăți specia ştiucă) ce a fost ce eliberat în mediul natural.

Persoanei în cauză i-au fost întocmite actele de constatare sub aspectul săvârşirii infracţiunii de deţinerea sau utilizarea uneltelor de plasă tip monofilament  şi au fost înaintate organelor competente pentru continuarea cercetărilor.