Miercuri, 24 octombrie, se vor deschide lucrările celei de-a unsprezecea ediții a Conferinței Științifice Internaționale “Stat și Societate în Europa”.

Timp de trei zile, miercuri, joi și vineri, 24, 25 și 26 octombrie, un număr de peste 100 de profesori și specialiști din țări precum Grecia, Bulgaria, Serbia, Federația Rusă și România vor dezbate, la Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” și la Centrul de Restaurare al Facultății de Teologie din Craiova, subiecte științifice de actualitate, teme și direcții noi în cercetare, cultură și educație.

Longevitatea conferinței, precum și posibilitatea publicării tuturor articolelor susținute în revista științifică Journal of Humanities, Culture and Social Sciences, explică numărul mare de participanți și prestigiul de care se bucură acest eveniment în lumea științifică și academică din țară și de peste hotare.

Participanții, profesori și cercetători, specialiști și doctoranzi în domeniile științelor umaniste, științelor sociale sau studiilor culturale s-au înscris în cadrul conferinței cu titluri de actualitate. Toate informațiile privind desfășurarea conferinței, detaliile despre autori, prezentările personale ale tuturor participanților, programul manifestării și rezumatele tuturor comunicărilor înregistrate, au fost reunite în Aman’s Book of Abstracts, un suport științific disponibil spre consultare și descărcare pe site-ul web al conferinței. Între participanții ediției din acest an se regăsesc specialiști în domeniile științelor politice, sociologie, teologie, istorie, filologie și comunicare.

Conferința este structurată în două secțiuni. Prima dintre ele, devenită tradițională și desfășurată la sediul Bibliotecii Județene “Alexandru și Aristia Aman”, va reuni panelurile consacrate unor domenii precum Istorie, Sociologie, Literatură, Științele Politice și Sociale, Drept, respectiv Studiile Culturale. De asemenea, tot la sediul central al bibliotecii este planificată dezbaterea intitulată “The Involvement of External Powers in European Disinformation”, masă rotundă consacrată înțelegerii și combaterii fenomenului îngrijorător al dezinformării, cu participarea unor reputați profesori și cercetători din țară și străinătate. Cea de-a doua secțiune, “Credință Națională și Unitate”, se va desfășura la sediul Facultății de Teologie Ortodoxă din Craiova.

De asemenea, a fost păstrată tradiția organizării de expoziții tematice. Astfel, în „Biblioteca Exilului Românesc din Paris – Basarab Nicolescu”, în prezența însărcinatului Ambasadei Mexicului în România pentru afaceri culturale și promovare economică, Anaeli Victorica Razo,  va fi vernisată expoziția cu titlul „Emil Cioran: Portrete”, expoziție fotografică realizată de celebrul fotograf mexican Rogelio Cuellar. În curtea bibliotecii, cu sprijinul asociației „Oltenia mea”, va fi expusă publicului expoziția de postere cu titlul „România 100”.

Dată fiind desfășurarea conferinței în două locații, deschiderea conferinței va fi prefațată printr-o serie de alocuțiuni pe care le vor rosti oameni de cultură de seamă precum: Î.P.S. Irineu, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei, Gheorghe Onișoru, Academia Oamenilor de Știință din România, respectiv Lucian Dindirică, managerul Bibliotecii Județene „Alexandru și Aristia Aman” și gazdă a evenimentului.

Cea de-a unsprezecea ediție a Conferinței  Științifice Internaționale „Stat și Societate în Europa” este organizată de Consiliul Județean Dolj prin Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” și Fundația „Alexandru și Aristia Aman” în parteneriat cu Academia Oamenilor de Știință din România, Secția de Științe Arheologice și Istorice și Universitatea din Craiova, Facultățile de Științe Sociale, Litere și Teologie Ortodoxă.

Mariana BUTNARIU
Face parte din echipa Gazeta de Sud din 1996. În prezent este redactor şi editor on-line, ceea ce înseamnă că este informată cu privire la tot ce se întâmplă important în ţară şi în lume. Este o fire veselă şi sociabilă, iubeşte oamenii şi îşi iubeşte meseria.