17.6 C
Craiova
sâmbătă, 20 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljCel de-al treilea volum al cărții „Herculane – arc peste timp. Turism și istorie la Băile Herculane, la Aman

Cel de-al treilea volum al cărții „Herculane – arc peste timp. Turism și istorie la Băile Herculane, la Aman

Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” găzduiește vineri, 12 octombrie, începând cu ora 18:00, în sala „Marin Sorescu”, lansarea celui de-al treilea volum al cărții „Herculane – arc peste timp. Turism și istorie la Băile Herculane”, autor Dorin Bălteanu.

Invitați: prof. dr. Mircea Pospai – moderator, prof. Radu Diaconescu, acad. Constantin Bălăceanu – Stolnici (proiecție video), Friedrich Pazeller, Baden Baden, Germania (proiecție video).
Volumul prezintă vestigiile romane descoperite la Băile Herculane, un istoric al tratamentului balnear în stațiunea de pe Valea Cernei, una dintre cele mai vechi stațiuni balneare ale lumii și, în ultimul capitol, în premieră după 115 ani, povestea fascinantă a valsului ”Souvenir de Herkulesbad”, compus în stațiunea de pe Valea Cernei (Herkulesbad), în anul 1903 de vienezul Jakob Pazeller și care, în scurt timp, a ajuns celebru în toată lumea. Volumul este prefațat de acad. Constantin Bălăceanu – Stolnici și include harta turistică a stațiunii Băile Herculane precum și CD-ul audio cu valsul ”Souvenir de Herkulesbad”, interpretat la pian, în prima piesă, de Friedrich Pazeller și în cea de-a doua piesă, de orchestra ”Duna Szimphonikus Zenekar” din Budapesta, cu copyright-ul autorului.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS