La data de 18 septembrie, poliţişti din cadrul Biroului Rutier Craiova au organizat, în Craiova, o acțiune pentru prevenirea accidentelor de circulație generate de indisciplina manifestată de pietoni în momentul traversării străzii.
Astfel, poliţiştii au constatat 80 de abateri, pentru sancţionarea cărora au aplicat amenzi în valoare de peste 14.000 lei.
Dintre aceste sancţiuni, 26 au fost aplicate pentru traversări neregulamentare şi 54 pentru alte abateri.
De asemenea, au fost reţinute 15 permise de conducere şi retrase 3 certificate de înmatriculare.