19.8 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljDolj: Dosare penale pentru contrabandă cu țigări

Dolj: Dosare penale pentru contrabandă cu țigări

În ultimele 2 zile, polițiștii din cadrul Politiei orașului Segarcea, împreună cu cei din cadrul SPR 14 Poliție Rurală Bârca au depistat si confiscat 57 de pachete de tigări provenite din contrabandă. Astfel, potrivit unui comunicat al IPJ Dolj, aceștia s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că doi doljeni de 47, respectiv 45 de ani, F. Rodica și S. Dumitru, din localitățile Giurgița, respectiv Bârca din județul Dolj, comercializează țigăricare nu au aplicate marcaje fiscale românești.
Joi, 14.12.2017 în urma efectuării unei percheziții la domiciliul femeii de 47 de ani au fost găsite 5 cartușe de țigări conținând 50 pachete țigarete (1000 țigarete) care nu prezentau timbru fiscal specific românesc.
S-a procedat la indisponibilizarea întregii cantități de țigarete și depozitarea acestora la sediul Politiei oraș Segarcea în vederea continuării cercetărilor urmând ca în ziua de 15.12.2017, acestea sa fie predate Direcției Regionale Vamală Craiova pentru calcularea prejudiciului cauzat bugetului consolidat al statului
În cazul bărbatului de 45 de ani, polițiștii din Bârca l-au depistat în incinta magazinului al cărei administrator este soția sa, în timp ce oferea spre vânzare cantitatea de 140 de ţigarete, ambalate în 7 pachete a câte 20 ţigarete fiecare, ce nu prezentau timbru de marcaj fiscal.
Polițiștii au procedat la indisponibilizarea întregii cantități de țigarete și depozitarea acestora la sediul Secției 14 Poliție Rurală Bârca în vederea continuării cercetărilor și predării acestora către Direcția Regională de Vamă Craiova.
În ambele cazuri oamenii legii efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă, faptă prevăzută de Codul Vamal al României( Legea nr. 86/2006).

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS