9.8 C
Craiova
sâmbătă, 27 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljDolj: Prinşi băuţi la volan

Dolj: Prinşi băuţi la volan

Polițiști din cadrul Biroului Rutier Craiova l-au depistat, aseară, în jurul orei 20.00, pe I. Mihai, de 35 de ani, din municipiu, în timp ce conducea un autoturism, pe strada Cîmpia Islaz, având o concentrație alcoolică de 1,49 mg/l alcool pur în aerul expirat. Craioveanul de 35 de ani a fost condus la U.P.U. Craiova unde i-au fost recoltate  probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Tot ieri, polițiști din cadrul Posturilor Siliștea și Perișor, aflându-se în timpul exercitării atribuţiilor de serviciu în comuna Siliștea Crucii, l-au depistat în trafic pe A. Marcel, de 60 de ani, din Craiova, în timp ce conducea, pe strada Unirii, un autoturism aflându-se sub influența băuturilor alcoolice. Polițiștii l-au testat pe bărbat cu aparatul etilotest, astfel rezultând o concentrație de 0,44 mg/l alcool pur în aerul expirat. Cel în cauză a fost condus la Spitalul Băilești unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cele două cauze polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice în timp ce se afla sub influența băuturilor alcoolice.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS