Acasă Local Dolj Ziua Armatei, marcată la Craiova

Ziua Armatei, marcată la Craiova

-


O ceremonie a fost organizată astăzi, 25 octombrie, în Cimitirul Sineasca din Craiova, cu prilejul Zilei Armatei României. Au fost prezente oficialităţi ale administraţiei publice locale şi judeţene şi reprezentanţi ai armatei. A fost intonat imnul de stat al României, au fost ţinute discursuri şi au fost depuse coroane de flori la monumentul eroilor, pentru a-i cinsti pe cei căzuţi pe front.
Preşedintele Consiliului Județean Dolj, Ion Prioteasa, a transmis un mesaj cu ocazia Zilei Armatei:
„Sărbătorim astăzi o instituție fundamentală a statului, care a ajuns să se identifice, de-a lungul vremii, cu marile aspirații ale națiunii noastre, făcând posibilă împlinirea dezideratelor de libertate, unitate și suveranitate și așezând fundamentul pe care se ridică România prezentului.
Am marcat, în 2017, 140 de ani de la eroicele confruntări prin care Armata ne-a câștigat independența, cu jertfele celor căzuți la Grivița, la Rahova și Plevna. Am comemorat, tot în acest an, un secol de la luptele teribile din triunghiul de foc Mărăști – Mărășești – Oituz, lupte care au deschis drumul către nașterea României Mari.
Astăzi, se cuvine să ne plecăm frunțile în memoria tuturor celor care s-au sacrificat pentru crezul unui întreg popor, dar și să ne exprimăm respectul pentru militarii zilelor noastre – oameni care se remarcă prin bună pregătire și responsabilitate, dar și prin modestie și discreție, oameni care și-au dedicat cariera, precum și întreaga viață împlinirii datoriei față de țară.
Stimați militari, prin acțiunile pe care le-ați desfășurat în teatrele de operații, prin parteneriatul reușit pe care l-ați dezvoltat în cadrul Brigăzii Multinaționale Sud-Est, onorați parcursul strălucit al Armatei și reconfirmați prestigiul țării noastre, ca aliat de încredere, ferm implicat în eforturile comune de asigurare a stabilității internaționale.
În calitate de președinte al Consiliului Județean Dolj, vă rog să primiți expresia respectului nostru și a deplinei aprecieri pentru modul în care vă îndepliniți misiunea asumată, sub culorile drapelului național, precum și sincere urări de sănătate, putere de muncă și mult succes în activitatea dumneavoastră de înaltă răspundere. La mulți ani!”

Şi prefectul judeţului Dolj, Dan Narcis Purcărescu, a rostit un discurs, cu prilejul ceremoniei militare dedicată Zilei Armatei Române:

„Este o deosebită onoare pentru mine ca în calitate de prefect al judeţului Dolj să mă adresez domniilor voastre cu prilejul Zilei Armatei Române – o sărbătoare nu doar a celor care poartă nobilele însemne militare, ci a întregii ţări.
Prin semnificația sa istorică, 25 octombrie este o zi de împlinire naţională, o zi în care Armata Română, prin eroism pe câmpul de luptă şi prin jertfă de sânge, a scris una dintre cele mai importante pagini de afirmare a idealurilor de unitate, suveranitate şi integritate teritorială.
Armata Română se bucură şi astăzi de respect, preţuire şi încredere în rândul cetăţenilor, datorită modului exemplar în care militarii noştri şi-au îndeplinit misiunile, în cadrul operaţiunilor derulate sub egida NATO, UE şi ONU. Sacrificiul, profesionalismul şi seriozitatea bravilor noştri militari contribuie decisiv la conturarea unei imagini pozitive a României în afara graniţelor, aducându-le, totodată recunoştinţa Guvernului României şi a aliaţilor noştri din Nato.
În această zi cu deosebită însemnătate avem datoria să ne înclinăm în faţa sacrificiilor şi faptelor de arme ale eroilor, dar şi ale soldaţilor români care şi-au pierdut viaţa pe teatrele de luptă din Irak şi Afganistan.
Totodată, se cuvine să ne înclinăm în faţa veteranilor doljeni şi a cadrelor militare în rezervă şi în retragere , a tuturor celor care au slujit Armata Română.
La ceas aniversar, în numele meu şi al Instituţiei Prefectului Judeţului Dolj, vă felicit pentru performanţele obţinute, pe toţi cei care cu onoare şi mândrie îmbrăcaţi uniforma militară, şi vă urez mult succes în activitatea pe care o desfăşuraţi. La mulţi ani!”

La rândul său, primarul Craiovei, Mihail Genoiu, a transmis următoarele:

”Ziua Armatei României reprezintă un moment important pentru întreaga nație, impregnat de simbolism şi semnificaţii. E zi de sărbătoare astăzi pentru toţi cei care poartă uniforma armatei României. Ei sunt sărbătoriţii zilei. Iar noi, ceilalţi, celebrăm militarii și instituţia care ne apără graniţele şi care onorează, cu cinste și profesionalism, angajamentele ţării noastre în teatrele de operaţiuni externe.
Ziua de 25 octombrie a fost aleasă pentru a marca un moment simbolic în istoria poporului român și anume – eliberarea de către Armata Regală Română a ultimelor localităţi din Transilvania aflate sub ocupaţie străină, la data de 25 octombrie 1944.
Ziua Armatei înseamnă jertfa a peste 800.000 de militari români care au căzut la datorie, au dispărut sau au fost răniți în cel de-al Doilea Război Mondial. Dar Ziua Armatei ne trimite cu gândul și la Războiul de Independență din 1877 sau la Primul Razboi Mondial, unde, aceeași Armată, apărătorul dintotdeauna al intereselor românilor, și-a facut datoria.
Este o zi de omagiu și bucurie pe care noi, civilii, trebuie să le-o acordăm în totalitate celor îmbrăcaţi în uniforma militară. Să nu uităm că Armata este instituția în care toți cetățenii au încredere și pe care o prețuiesc.
Pentru militarii din Craiova, Ziua Armatei are o semnificație și mai importantă, datorită rolului major pe care îl ocupă în prezent orașul nostru pe harta apărarii internaționale, prin înființarea Brigăzii Multinaționale la Craiova și prin implicarea militarilor din Craiova în importante misiuni NATO. Iar diversitatea evenimentelor inițiate în acest an în Craiova, pentru a sărbători Ziua Armatei, demonstrează încă o dată profesionalismul cadrelor militare și deschiderea acestora către cetățenii de toate vârstele.
La mulți ani, de Ziua Armatei! La mulți ani, militari!”

Ziua Armatei Române a fost fixată pe 25 octombrie, deoarece la această dată, în anul 1944 Armata Română a eliberat de sub ocupația horthystă Transilvania de Nord, în urma Bătăliei de la Carei. Sărbătorirea Zilei Armatei Române este stipulată de Decretul nr. 381 din 01.10.1959.

ȘTIRI VIDEO GdS