12.8 C
Craiova
sâmbătă, 11 mai, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljPercheziţii domiciliare la Craiova şi Braşov. Vizate sunt cadre medicale care au săvârşit acte de corupţie

Percheziţii domiciliare la Craiova şi Braşov. Vizate sunt cadre medicale care au săvârşit acte de corupţie

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov împreună cu ofiţerii de poliţie judiciară din cadrul Secției Regionale de Poliție Transporturi Brașov efectuează, la această oră, șase percheziţii domiciliare pe raza municipiului Brașov și municipiului Craiova, dintre care două la sediul unor instituții publice, într-o cauză având ca obiect săvârşirea unor infracţiuni de corupţie de către cadre medicale și universitare. „Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal, suspecții și inculpații beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție“,a anunţat procuroul Adrian Aldea, purtător de cuvînt al Parchetului.
Cinci persoane sunt audiate în acest moment, două fiind din Craiova. Este vorba despre doi profesori din cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS