11.4 C
Craiova
miercuri, 29 mai, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljDolj: Șoferi, depistaţi sub influența alcoolului

Dolj: Șoferi, depistaţi sub influența alcoolului

Pe DN 54 A, în localitatea Călăraşi, lucrători din cadrul Formaţiunilor Rutiere şi Ordine Publică din cadrul Poliţiei Oraş Dăbuleni l-au depistat, ieri după amiază, pe C. Stelian, de 46 de ani, din comuna Călăraşi, Dolj, în timp ce conducea un autoturism având o îmbibaţie alcoolică de 0,52 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Polițiștii l-au condus pe șofer la Spitalul orăşenesc Dăbuleni unde i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, în cauză fiind întocmit dosar de cercetare penală.

În aceeași seară, în jurul orei 23.30, polițiști din cadrul Secţiei 7 Pleniţa l-au depistat și pe G. Florin, de 30 de ani, din comună, în timp ce conducea, pe D.J. 561 D – în localitate, un autoturism având o îmbibaţie alcoolică de 0,48 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Lui G. Florin i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, polițiștii doljeni întocmind în cauză dosar de cercetare penală în conformitate cu prevederile legale.

În noaptea de 20 – 21 noiembrie, în jurul orei 00.45, G. Costi, de 48 de ani, din comuna Cezieni, județul Olt, a fost depistat conducând, pe D.J. 641 – comuna Teslui, Dolj, un autoturism sub influența alcoolului.
Conducătorul autoturismului a fost testat cu aparatul alcooltest de către polițiști acesta indicând o alcoolemie de 0,55 mg/l alcool pur în aerul expirat, astfel, persoana în cauză a fost condusă la Spitalul Clinic de Urgenţă Craiova unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
Polițiștii i-au întocmit conducătorului auto dosar penal pentru comiterea infracţiunii de conducerea unui autovehicul sub influența alcoolului.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS