Dan Tomozei, jurnalist la Radio China Internațional, va lansa miercuri, pe 12 octombrie, de la ora 17:00, volumul “Statul în secolul XXI – Modelul chinez”, publicat de Grupul Editorial Corint. Evenimentul va fi găzduit de Biblioteca Județeană Alexandru și Aristia Aman din Craiova.
Cartea “Statul în secolul XXI – Modelul chinez”, primul volum al noii colecții Corint Istorie Autori români, pornește de la mentalitatea și valorile generale ale societății chineze antice și urmează traseul acesteia până la perioada modernității marcate de tradiționalism, de respectul pentru istorie, ierarhie și pentru meritocrație și de un amestec original de legendă și superstiție.
Evenimentul de la Craiova se va desfășura în prezența autorului, Dan Tomozei.