9.5 C
Craiova
sâmbătă, 27 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljTelespectatorii Alege TV - premiați zilnic până la Crăciun

Telespectatorii Alege TV – premiați zilnic până la Crăciun

În luna decembrie, pe telespectatorii Alege TV îi așteaptă o mulțime de surprize. Campania prin care fidelitatea telespectatorilor Alege TV este răsplătită își desemnează câștigătorii în emisiunile Subiectele Zilei și Popas Folcloric, ambele transmise în direct. Și dacă Subiectele zilei aduc informații proaspete și pachete cu bunătăți de Crăciun, vinerea, telespectatorii sunt invitați să facă un Popas Folcloric cu multă voie bună și cu cadouri de tot felul: electronice, electrocasnice, produse de îngrijire personală sau cosmetice. „Este minunat că avem ocazia să premiem telespectatorii fideli ai emisiunii noastre. În fiecare vineri, sunt încântată să văd că din ce în ce mai mulți oameni fac popas folcloric alături de noi. De aceea, ofer din toată inima cadourile și sper să aduc bucurie odată cu ele”, a spus Claudia Cocoș, realizator Popas Folcloric. Emisiunea Popas Folcloric se difuzează în seara aceasta, de la ora 20.00. Oltenii iubitori de folclor sunt așteptați cu urări pentru cei dragi în direct, la numărul de telefon 0720.880.480.

Subiectele, dar și cadourile zilei

Cuprinși de magia sărbătorii de Crăciun și Anca Dumitrașcu și Bogdan Groșereanu, realizatorii emisiunii Subiectele Zilei, au decis să vină în ajutorul lui Moș Crăciun și să ofere cadouri telespectatorilor care intră în direct și dezbat cele mai importante teme ale zilei. Astfel, 12 pachete pline cu bunătăți sunt pregătite să plece spre casele telespectatorilor Alege TV.
Subiectele zilei este o emisiune de interes general, difuzată zilnic, de luni până joi la Alege TV, începând cu ora 18.30. Emisiunea intră în miezul celor mai importante evenimente petrecute în Oltenia și ascultă opiniile telespectatorilor, dar și sugestiile sau problemele pe care vor să le sesizeze. “Ne bucurăm să vedem că telespectatorii sunt interesați de temele propuse de noi. Am avut telefoane în direct cu păreri foarte interesante și chiar sugestii demne de luat în calcul. De aceea vrem să îi încurajăm pe telespectatorii noștri să intre în direct și să își exprime părerile, pentru că sunt importante pentru noi”, spune Bogdan Groșereanu.
„Principiul este simplu: primul venit, primul servit. Astfel că primele trei telefoane pe care le vom primi în fiecare emisiune vor fi desemnate în mod automat câștigătoare. Nu trebuie decât să sunați, iar noi vă oferim cadoul”, acesta este mesajul Ancăi pentru telespectatori.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS