8.9 C
Craiova
sâmbătă, 20 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljUPDATE Craiova: Conductă de gaze ruptă în urma unei tamponări

UPDATE Craiova: Conductă de gaze ruptă în urma unei tamponări

Un accident de circulaţie, soldat cu pagube materiale, a avut loc în urmă cu puţin timp la intersecţia străzilor Vasile Alecsandri şi Buciumului, din minicipiul Craiova. După primele cercetări, poliţiştii din cadrul IPJ Dolj au stabilit că două autoturisme s-au tamponat violent, iar unul a fost proiectat pe trotuar, unde a lovit şi rupt o conductă de gaze. La faţa locului a fost trimisă o echipă a companiei de gaze, care încearcă să remedieze avaria. Poliţiştii din cadrul Biroului Rutier sunt şi ei la faţa locului şi fac cercetări pentru a stabili care dintre cei doi şoferi este responsabil pentru producerea tamponării.

UPDATE: În urma cercetărilor, poliţiştii au stabilit că Nicolae Afrem, în vârstă de 48 de ani, din Craiova, care conducea un Opel pe strada Vasile Alecsandri, la intersecţie cu strada Buciumului, nu a acordat prioritate de trecere unui taxi condus de Adrian Nistorescu, de 26 de ani, din Craiova, pe care l-a acroşat. În urma impactului, Opel-ul a ajuns pe trotuar şi a lovit un gard şi un contor al reţelei de gaze. Potrivit oamenilor legii, Nicolae Afrem a fost sancţionat cu o amendă în valiare de 630 de lei şi i-a fost reţinut permisul pe o perioadă de 60 de zile.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS