10.1 C
Craiova
miercuri, 24 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljDolj: În arest după ce a încercat să mituiască un polițist

Dolj: În arest după ce a încercat să mituiască un polițist

Agentul de poliție Cămăraşu Ştefan Alexandru, ajutor șef de post în cadrul Postului de Poliție Caraula, în timp ce se afla în serviciul de supraveghere și control al traficului rutier în comuna Caraula, a efectuat semnal regulamentar de oprire unui autoturism. La volanul acestuia, se afla C. Romică, de 27 de ani, din localitate, care nu poseda permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.
Pentru a nu se lua măsurile legale față de acesta, respectiv, a nu i se întocmi dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de conducere fără permis, tânărul a oferit polițistului suma de 100 de euro.
Fără a sta pe gânduri, omul legii și-a informat superiorii și conducerea inspectoratului, care au luat legătura cu ofițerii Serviciului Teritorial Anticorupţie Dolj.
În aceeași zi, oamenii legii a organizat flagrantul, şoferul fiind prins în timp ce oferea agentului de poliţie suma respectivă, în incinta Postul de Poliţie Caraula.
C. Romică a fost reţinut pentru 24 ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de dare de mită și conducere fără permis, iar în ziua de 28 noiembrie, suspectul a fost prezentat magistraților Tribunalului Dolj care au emis un mandat de arestare pentru 20 zile.
Tânărul a fost încarcerat în arestul I.P.J.Dolj.

Agentul de poliție Cămăraşu Ştefan Alexandru este absolvent al Școlii de Agenți „Vasile Lascăr” Câmpina – promoția 2011. În urma rezultatelor profesionale foarte bune obţinute în muncă, precum şi a profesionalismul de care a dat dovadă, Comanda Inspectoratului de Poliție Județean Dolj a dispus recompensarea cu avansarea în gradul profesional următor înaintea îndeplinirii stagiului minim a agentului de poliție Cămăraşu Ştefan Alexandru, cu prilejul zilei de 1 Decembrie 2015 – Ziua Naţională a României.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS