22 C
Craiova
miercuri, 24 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljDezbateri filosofice cu elevii liceelor craiovene

Dezbateri filosofice cu elevii liceelor craiovene

Specializarea Filosofie din cadrul Facultăţii de Ştiinţe Sociale şi Centrul de Cercetări Filosofice al Universităţii din Craiova organizează o serie de întâlniri-dezbatere cu elevii din liceele craiovene, având ca temă: „Rolul filosofiei în rezolvarea problemelor lumii contemporane”.
Întâlnirile se desfășoară în cadrul Parteneriatului Educațional încheiat între: Universitatea din Craiova, Facultatea de Științe Sociale, Centrul de Cercetări Filosofice, Inspectoratul Școlar Județean Dolj, Colegiul Național „Carol I”, Colegiul Național „Elena Cuza”, Colegiul Național „Frații Buzești”, Liceul Teoretic „Tudor Arghezi”, Liceul „Matei Basarab” și vor avea loc după următorul program:

– Luni, 16 noiembrie – ora 09.30 – Colegiul Național „Elena Cuza”. Conducătorii dezbaterii vor fi prof.univ.dr. Adriana Neacșu, profesor Daniela Voinea, profesor Carmen Gridan.
– Marți, 17 noiembrie, ora 11.30 – Colegiul Național „Frații Buzești”. Conducătorii dezbaterii vor fi lect. univ.dr. Cristinel Trandafir, profesor Tinca-Tina Călin, profesor Nicoleta Oprică, profesor Cătălin Popa.
– Miercuri, 18 noiembrie, ora 08.30 – Colegiul Național „Carol I”. Conducătorii dezbaterii: conf.univ.dr. Adrian Niță, profesor dr. Maria Michiduță, profesor Herrera Marioara Daqui, profesor Raluca Ghencioiu.
– Joi, 21 noiembrie, ora 11:30 – Liceul Teoretic „Tudor Arghezi”. Conducătorii dezbaterii: asist.univ.dr. Ionuț Răduică, profesor Daniela-Maria Popa, profesor Gabriela Ciungu .
– Joi, 21 noiembrie, ora 14.00 – Liceul Teoretic „Henri Coandă”. Conducătorii dezbaterii: prof.univ.dr. Ionel Bușe, lect.univ.dr. Cătălin Stănciulescu, profesor dr. Marian Bușe.
Coordonatorul acestui proiect este prof.univ.dr. Adriana Neacșu, director al Centrului de Cercetări Filosofice.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS