10.6 C
Craiova
marți, 23 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljAIESEC Craiova a început campania de recrutare a viitorilor membri

AIESEC Craiova a început campania de recrutare a viitorilor membri

Studenţii craioveni, membrii AIESEC, sărbătoresc majoratul asociaţiei

AIESEC Craiova a început campania de recrutare de voluntari, viitori membrii ai organizației internaționale de studenți. Obiectivul recrutării este acela de a descoperi și a aduce în organizație noi membri dornici să experimenteze, să învețe și să performeze într-un cadru internațional și energic, organizaţia oferindu-le tinerilor un cadru în care se pot dezvolta atât profesional, cât și personal.

Tinerii care vor să aplice trebuie să dea dovadă de iniţiativă, iar profilul studentului de care AIESEC Craiova are nevoie este acela al unui tânăr responsabil şi activ, căruia nu îi este frică să spună ce gândeşte şi care doreşte să contribuie la schimbarea în bine a societăţii. La înscrieri nu se ține cont de facultatea aplicantului, ci în AIESEC poate aplica orice student care îşi doreşte să ia parte la acţiuni de voluntariat. Pasul spre studenția altfel se face prin completarea unui formular care se găsește la standul din Universitate, sau online, pe pagina de internet AIESEC.

Echipa de recrutare se va afla în holul Universităţii din Craiova până pe 29 martie, fiind dispusă să îi ajute pe curioșii care vor să afle mai multe detalii despre activitățile care se întreprind în AIESEC, dar și de beneficiile pe care le are un student care activează în organizație.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS