Știri de ultima orăLocalMehedinți: Polițiștii rutieri au dat 301 amenzi și au suspendat 21 de permise

Mehedinți: Polițiștii rutieri au dat 301 amenzi și au suspendat 21 de permise

Polițiștii mehedințeni au continuat, în perioada 31 octombrie – 1 noiembrie a.c., acțiunile pentru menținerea ordinii și liniștii publice, respectarea legislației rutiere de către participanții la trafic, prevenirea traficului și consumului de substanțelor interzise și depistarea persoanelor urmărite.

Pentru protejarea comunității, polițiștii au fost prezenți în stradă și au intervenit operativ la 63 de evenimente sesizate, dintre care 33 sesizate prin SNUAU 112.

Pe timpul misiunilor desfășurate, 199 de conducători auto au fost testați cu aparatura din dotare, în vederea stabilirii indiciilor cu privire la eventuala prezență a substanțelor psihoactive și consumului de alcool la volan.

510 de vehicule și 716 de persoane au fost verificate prin aplicația e-DAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale.

Pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat 301 sancţiuni contravenţionale, în valoare de peste 155.000 de lei.

Au fost scoși din trafic, reprezentând un pericol pentru ceilalți participanți, 21 de conducători auto. Acestora le-a fost suspendată exercitarea dreptului de a conduce vehicule pe drumurile publice, potrivit legii.

Au fost oprite din a circula pe drumurile publice 22 de vehicule, care nu prezentau siguranță în trafic. Astfel, certificatele de înmatriculare ale acestora au fost retrase până la remedierea problemelor constatate.

Citește și: Președintele Nicuşor Dan a felicitat-o pe câştigătoarea alegerilor prezidenţiale din Bulgaria

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS