Un imobil cu totul aparte din Craiova, cunoscut de localnici drept „casa cu copac”, va fi scos la licitație publică de către primărie. Este vorba de imobilul de pe strada Olteț, nr.23 din Centrul Istoric al orașului. “Casa cu copac” a fost evaluată la peste 155.000 de lei, echivalentul a 30.465 euro, fără TVA.

Clădirea face parte din domeniul privat al municipiului și a devenit, de-a lungul timpului, un punct de atracție datorită copacului crescut chiar în incinta sa, element care i-a adus numele popular. Deși nu este un obiectiv turistic oficial, imobilul a stârnit curiozitatea trecătorilor și a fost frecvent fotografiat. Clădirea, cu numele oficial ”Casa Secolului XIX”, nu este monument istoric, dar are regim special, pentru că face parte din centrul istoric al Craiovei. Demersurile pentru vânzarea imobilului au început în 2022. Abia în iunie 2023 s-a stabilit și prețul de pornire al licitației, dar licitația s-a încheiat fără succes. La începutul acestui an, a fost stabilit un nou preț și primăria și-a arătat din nou intenția de a vinde respectivul imobil.
Licitație
Potrivit autorităților, acum vânzarea se va realiza prin licitație publică, în conformitate cu prevederile legale în vigoare. Documentația necesară pentru participare poate fi obținută de la sediul primăriei, iar cei interesați trebuie să respecte termenele stabilite pentru solicitarea clarificărilor și depunerea ofertelor.
“Informaţii generale privind obiectul procedurii de licitaţie publică, în special descrierea şi identificarea bunului care urmează să fie vândut: Obiectul vânzării prin licitaţie publică îl constituie bunul imobil construcţie, ce aparţine domeniului privat al Municipiului Craiova, situat în Craiova, str. Olteţ nr. 23, identificat conform Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Craiova nr. 49/29.01.2026.Informaţii privind documentaţia de atribuire: Documentaţia de Atribuire şi Caietul de Sarcini se pot ridica de la sediul Primăriei Municipiului Craiova”, se arată în anunțul de vânzare.
Data limită pentru depunerea ofertelor este 14 mai 2026, urmând ca ulterior să fie desemnat câștigătorul în funcție de criteriile stabilite în caietul de sarcini.Imobilul – construcție – are o suprafață construită desfășurată de 245 de metri pătrați. În luna februarie prin HCL a fost aprobat prețului de pornire pentru vânzarea clădirii. Primăria nu vinde la pachet și terenul pe care este construită, în suprafață de 492 mp din acte şi 412 mp din măsurători. Drept urmare, hotărârea a vizat și stabilirea cuantumului prestației datorate de titularul dreptului de superficie pentru terenul aferent. Terenul are o suprafață de 492 mp potrivit actelor și 412 mp conform măsurătorilor cadastrale. Astfel, prestația lunară a fost stabilită la 10,86 lei/mp/lună (echivalentul a 2,13 euro/mp/lună), sumă care, de asemenea, nu include TVA. Conform documentelor oficiale, valorile au fost stabilite în baza unui raport de evaluare anexat hotărârii și fac parte integrantă din aceasta.
Rămâne de văzut cine va deveni noul proprietar al „casei cu copac” și ce destinație va primi aceasta în viitor.

O casă cu trecut
Construită la începutul secolului XX, “casa cu copac” a aparținut unui negustor grec. Moştenitorii acestuia, cele două fiice, au emigrat în SUA. Proprietatea a rămas nerevendicată. Administraţia locală craioveană şi-a exprimat intenţia prin 2017 de a reabilita acest imobil abandonat. Numai că, începând din 2018 mai multe persoane au pus ochii pe respectivul imobil, ajuns o ruină. În timpul comunismului, aici a funcționat un magazin cu unelte din metal. În anul 1989, a început procesul de demolare a casei. Doar acoperișul a apucat să fie dărâmat. Casa a ajuns în cele din urmă proprietatea Primăriei Craiova, reprezentată prin administratorul Regia Autonomă de Administrare a Domeniului Public și Fondului Locativ. Astăzi e o ruină ce face notă discordantă cu restul edificiilor din jur.

