22.8 C
Craiova
luni, 29 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalAtenţie ce plantaţi în grădina blocului!

Atenţie ce plantaţi în grădina blocului!

Odată cu venirea anotimpului cald mulți dintre craioveni coboară  în grădinile care înconjoară blocul, și încep să le amenajeze după bunul plac. Unii plantează pomi, alții flori, gazon, diverse plante ornamentale. Unii dintre ei, încă mai fac din grădinile de la bloc adevărate grădini cu zarzavat. Ei plantează salată, ceapă, usturoi și chiar roșii. Alţii le-au transformat pur şi simplu în loc de parcare.

Aceştia din urmă nu ştiu că toate acestea le pot aduce amenzi foarte mari. Amenajarea spațiului verde de la bloc nu ţine de asociația de proprietari, ci de primărie. Grădinile din fața blocurilor şi spațiile verzi din jurul acestora aparțin domeniului şi sunt în administrarea RAADPFL.

Craiovenii care locuiesc la bloc trebuie să ştie că există un Regulament referitor la stabilirea unor măsuri pentru gospodărirea municipiului Craiova, precum şi stabilirea, constatarea şi sancţionarea faptelor care constituie contravenţii în care se spune:

”În zonele verzi din jurul blocurilor se vor planta numai flori, arbori şi arbuşti ornamentali. Cultura plantelor legumicole, care au durată scurtă de vegetaţie şi talie mică, este interzisă. Plantarea pomilor fructiferi şi a viţei de vie este permisă numai dacă se adoptă forme de conducere decorative – bolţi, pergole, garduri etc. – şi nu urmăresc un scop economic sau rezervarea locurilor pentru parcarea autoturismelor”.

Cu alte cuvinte, Regulamentul le permite să planteze în grădinile blocurilor doar anumite plante ornamentale şi arbuşti.

Atenţie ce plantaţi în grădina blocului!

Plantarea arbuştilor fără autorizaţie constituie contravenţie

În acelaşi Regulament se spune:

Constituie contravenţie săvârșirea oricăreia dintre următoarele fapte de către persoane fizice și juridice:

a).Deteriorarea spaţiilor verzi şi a materialului dendrofloricol existent prin rupere, tăiere, călcare sau prin alte mijloace;

b).Efectuarea tăierilor de arbori/copaci, tăierile de corecţii, defrişări, scoaterea din rădăcini a arborilor, arbuştilor, puieţilor sau a lăstarilor, de pe domeniul public/privat al municipiului Craiova;

c).Efectuarea plantărilor de arbori sau arbuşti pentru amenajarea sau refacerea zonelor verzi pe alte amplasamente şi fără autorizările legale”.

Amenda pentru aceste contravenţii este cuprinsă între 1.000 – 2.000 de lei. 

Noi avem Regulament?

Atenţie ce plantaţi în grădina blocului!

Unii dintre reprezentanţii asociaţiilor de proprietari şi-au pus întrebarea dacă în Craiova există o normă legală care vizează amenajarea grădinilor din jurul blocurilor. Aceştia se întreabă dacă proprietarii au voie şi ce au voie să planteze în grădinile blocurilor.

“Am văzut scris în presă că nu mai avem voie noi, cei de la asociaţiile de proprietari că nu mai avem voie să plantăm flori în grădinile blocurilor. Cei care fac asta trebuie să ceară aprobare de la primărie. În caz contracr locatarii riscă să fie amendaţi. Oamenii s-au mirat, cum să nu poţi să plantezi o zambilă în faţa blocului.La noi în asociaţie avem plantaţi în grădinile blocurilor  mulţi trandafiri. Oamenii vin şi mă întreabă că pun şi ei flori, nu altceva. Ştim că aceste grădini aparţin domeniului public,dar ca să ceri aprobare ca să pui o zambilă, un trandafir este prea de tot”, este de părere Gheorghe Albu, preşedintele unei asociaţii de proprietari din cartierul Sărari.

Acesta face referire la un alt oraş, Galaţi. Aici localnicii, conform unui regulament local, nu mai au voie să planteze pomi sau plante dacă nu au autorizaţie de la primărie. Tototdată, gălăţenii conform unui regulament adoptat de către administraţia locală nu mai au voie să adune plante medicinale sau iarbă din spaţiile verzi ale oraşului.

Primăria Craiova: Da, avem Regulament

Întrebaţi, reprezentanţii Primăriei Craiova ne-au trimis direct la Regulamentul de gospodărire a oraşului Craiova:

Exista un Regulament privind stabilirea unor măsuri pentru gospodărirea municipiului Craiova, precum şi stabilirea, constatarea şi sancţionarea faptelor care constituie contravenţii, care trebuie respectat. Este vorba de HCL 107/2021, spune Marina Andronache, purtător de cuvânt al Primăriei Craiova.Reprezentanţii RAADPFL nu au făcut nicio precizare până la închiderea ediţiei. Citiți si: www.gds.ro/Local/2022-03-09/primaria-craiova-impune-un-regulament-pentru-bulevardul-1-mai/

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS