15.9 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjS-a deschis anul academic pentru 3.200 de studenți, la Târgu Jiu

S-a deschis anul academic pentru 3.200 de studenți, la Târgu Jiu


S-a deschis anul universitar și la Târgu Jiu. Luni a avut loc o festivitate la sediul Universității „Constantin Brâncuși” din municipiu.

Ședința festivă a fost găzduită de amfiteatrul de la sediul din strada Debarcader. Peste 200 de studenți, profesori și invitați au participat la eveniment, între care șefii principalelor instituții publice din județ.

Au transmis mesaje: rectorului Universităţii „Constantin Brâncuşi” din Târgu Jiu, profesorul universitar Luminiţa Georgeta Popescu, precum și președintele Senatului Universităţii „Constantin Brâncuşi” din Târgu Jiu, profesorul universitar Tiberiu Horațiu Gorun. Câțiva invitați au luat, de asemenea, cuvântul. Între aceștia s-a aflat managerul companiei Artego Târgu Jiu, reprtezentanți de la IPJ, ISU, Jandarmerie, Consiliul Județean.

3.200 de studenți la licență și master

În cadrul festivității de deschidere s-a vorbit despre marcarea a 30 de ani de istorie universitară la Târgu Jiu și 50 de ani de învățământ tehnic superior în județul Gorj. Universitatea „Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu are în momentul de față 3.200 de studenți la licență și master.

Numărul de studenți este în scădere ușoară, însă tinerii din Gorj își continuă studiile la Târgu Jiu, mai ales că este aproape de casă și nu dispun de mijloace financiare pentru a merge într-un centru universitar mai mare. De asemenea, UCB are peste 200 de salariați, cadre didactice și personal administrativ.

În prezent, în Universitatea „Constantin Brâncuşi” din Târgu Jiu există patru facultăţi: Facultatea de Științe ale Educației, Drept și Administrație Publică, Facultatea de Ştiinţe Economice, Facultatea de Știinte Medicale și Comportamentale și Facultatea de Inginerie.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS