20.1 C
Craiova
duminică, 6 octombrie, 2024
Știri de ultima orăLocalTerenuri concesionate pentru noi pensiuni în stațiunea Polovragi

Terenuri concesionate pentru noi pensiuni în stațiunea Polovragi

Autoritățile din Polovragi vor să dezvolte infrastructura de cazare tureistică în stațiune. În acest sens, au fost scoase la licitație două loturi pentru concesionarea de terenuri pe raza localității. Licitațiile vor avea loc pe 17 și pe 18 august.

Terenurile care vor fi concesionate investitorilor interesați se află în intravilanul localității. Unitățile de cazarea va trebui să fie prevăzute inclusiv cu locuri de parcare, în funcție și de numărul de camere, pentru a evita situații, precum cele din stațiunea Rânca.

Este de amintit că, din noiembrie 2018, comuna Polovragi a devenit stațiune turistică de interes local. Acest lucru a fost aprobat prin adoptarea unei hotărâri de guvern. Noul statut le va permite autorităților locale să acceseze cu mai multă ușurință fonduri prin care să dezvolte aceste localități din punct de vedere turistic și socio-economic.

Comuna Polovragi deține cel mai vizitat obiectiv turistic din Gorj. Este vorba de Peștera Polovragi, din localitate. 

Obiective de vizitat la Polovragi 

1. Crucea Căpitanului Ursache, aflată pe un vârf de munte (Piatra Polovragilor), amintește de un vătaf al plaiului Novacilor, ce a condus obștele și a asigurat liniștea în zonă, în timpul anilor 1700.

2. Peștera Polovragi sau Peștera lui Pahomie se află la 670 metri altitudine și are o lungime de 9.100 metri. Se pare că aici s-ar fi ascuns, în 1821, Iancu Jianu.

3. Fortificațiile Geto-Dacice de la Polovragi, aflate deasupra Peșterii Polovragi, în munții Padeș, la altitudinea de 1000 metri, reprezintă singura cetate dacică cu zid din Oltenia. Se pare că este antica cetate Arcina, pe care Ptolemeu o considera “unul dintre cele mai strălucite orașe din Dacia”.

4. Cheile Olțetului reprezintă o suprafață de 150 hectare cu forme carstice spectaculoase, cu peste 400 de specii de plante, unele unicat. Este arie naturală protejată de interes național.

5. Castan comestibil de 400 de ani, arbore ocrotit, cu circumferința trunchiului de aproape 8 metri, se află la intrarea în Cheile Oltețului.

6. Mănăstirea Polovragi este un complex construit în stil bizantin, vechi de peste 500 de ani. În cadrul complexului se găsește Biserica Adormirea Maicii Domnului (1648), pictată în 1702-1703, și biserica bolniței Sfântul Nicolae (1731-1732), cu pictură din 1738. Biserica include și un tezaur muzeal, reunind o colecție de icoane vechi pe sticlă și lemn, dar și peste 3000 de volume de carte veche.

7. Biserica Ortodoxă Sfântul Dumitru din Polovragi.

8. Biserica Ortodoxă Sfintii Arhangheli Mihail și Gavriil din satul Racovița, biserică de lemn reconstruită în 1890.

9. Biserica Ortodoxă Sfinții Împărați Constantin și Elena din satul Racovița, construită în 1920.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS