10.6 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalPersonalul medical depistat cu COVID refuză să rămână internat în Spitalul Județean

Personalul medical depistat cu COVID refuză să rămână internat în Spitalul Județean

Doar 6 angajați ai Spitalului Județean de Urgență din Târgu Jiu, din 25 confirmați cu coronavirus, sunt internați în prezent la unitatea medicală. Restul au preferat să meargă să se trateze la domiciliu.

Nu se cunosc exact motivele pentru care personalul medical infectat nu dorește să se trateze chiar la spitalul în care lucrează. Cert este că legislația le permite celor infectați să se externeze și să intre în izolare la domiciliu timp de 14 zile de la data recoltării probelor pentru testarea COVID. Este de amintit însă că trei doctorițe infectate cu coronavirus au plecat din Spitalul Județean de Urgență Târgu Jiu, fără să fie însă externate în acte. Acum sunt cercetate pentru zădărnicirea combaterii bolilor de către Inpectoratul Județean de Poliție Gorj. De asemenea, administrația Spitalului Județean de Urgență din Târgu Jiu a început o anchetă internă în acest caz. Este vizat personalul medical care se afla de gardă în seara în care doctorițele infectate cu COVID 19 au plecat acasă. Va fi verificat și serviciul de pază din ziua respectivă.

10 medici au coronavirus

Potrivit lui Alexandru Nițu, purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean de Urgență din Târgu Jiu, 10 medici și 10 asistenți medicali au în prezent coronavirus.

„Situația personalului angajat la Spitalului Județean de Urgență din Târgu-Jiu infectat cu SARS CoV-2 se prezintă după cum urmează: 5 angajati depistați în intervalul 30 octombrie – 1 noiembrie. În total sunt 25 de angajați pozitivi dintre care: 10 medici, 10 asistenți medicali, două infirmiere, un îngrijitor curățenie, un brancardier și un personal TESA. Din cei 25 de angajați pozitivi 6 sunt internați, restul fiind în izolare la domiciliu.

Conform ordinului MS 1513 per 2020, pacienții care au fost diagnosticați cu formă asimptomatică de infecție cu SARS Cov-2 nu necesită în mod obligatoriu retestare. Aceștia se vor izola la domiciliu, la locația declarată de persoana izolată sau la o locație alternativă atașată unității sanitare până la împlinirea celor 14 zile ce se calculează de la data recoltării, dacă nu au efectuat un al doilea test, își pot relua activitățile curente sau profesionale cu păstrarea distanțării și purtarea măștii acasă și la locul de muncă pentru încă zece zile, cu respectarea prevederilor legale în vigoare”, a declarat Alexandru Nițu, purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean de Urgență din Târgu Jiu.


În continuare nu există locuri la ATI COVID în Gorj

Este de precizat că în cadrul Spitalului Județean de Urgență din Târgu Jiu sunt internați 50 de pacienți conformați cu coronavirus.În total sunt disponibile 74 de paturi. Sunt 12 pacienți la Secția ATI COVID, iar de trei săptămâni nu s-au mai eliberat paturi. Se caută soluții pentru extidnerea Secției ATI COVID.

Au fost aduse paturi în plus când numărul de pacienți în stare gravă a depășit numărul de paturi. Aceasta nu este însă decât o soluție provizorie. Este nevoie de spații adecvate și dotate în mod corespunzător.

Nici la Spitalul de Urgență din Târgu-Cărbunești nu sunt locuri la Secția ATI COVID. Aici sunt disponibile doar 15 paturi pentru cazurile grave de bolnavi COVID. Constantin Târziu, managerul unității medicale din Târgu-Cărbunești, unde sunt tratați exclusiv pacienți cu coronavirus, a declarat că de o lună de zile nu mai sunt locuri la ATI și imediat ce se eliberează un pat, în câteva minute este ocupat. Medicii reușesc să se descurce cu echipamentele pe care le au și să îi țină în viață pe pacienții în stare gravă, chiar dacă nu sunt locuri pentru toți la ATI.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS