22 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalAproape 20.000 de lei strânşi la târgul caritabil iniţiat de trei copii

Aproape 20.000 de lei strânşi la târgul caritabil iniţiat de trei copii

Târgul caritabil „What’s your super power this Christmas?“, organizat după propunerea venită din partea a trei copii de zece ani, a fost un real succes. În urma evenimentului, au fost strânşi 17.177 de lei, care vor fi folosiţi pentru nevoile copiilor de la Secţia de Oncopediatrie a Spitalului Judeţean.

250 de persoane au venit la târgul caritabil

Peste 250 de persoane au participat la manifestare, iar tarabele pregătite de copii s-au golit imediat. Cei mici s-au aşezat în spatele măsuţelor pline de globuleţe colorate, decoraţiuni de tot felul, prăjituri, şi s-au bucurat pentru fiecare bănuţ aşezat în cutiuţă. Şi aşa, dintr-o idee timidă ivită în gândul unor copilaşi, într-o seară de duminică s-a întâmplat ceva magic. Pentru că nu e nevoie decât de oameni pentru ca un simplu gest de a dărui să se transforme, pentru alţii, într-o magie.

Seara a fost plină de clipe frumoase şi s-a încheiat cu un moment cu totul special. Spre final, au cântat Diana Petrescu (voce) şi Mihai Lungu (chitaristul formaţiei Old School Band), iar în încheierea evenimentului, toţi cei prezenţi s-au adunat în jurul lor şi au cântat împreună melodia lui John Lennon „So this is Christmas“.

Un eveniment peste aşteptări


Târgul caritabil a avut loc duminică, 8 decembrie, şi a fost organizat în urma ideii unor copii de zece ani. Acum câteva luni, în timpul unei plimbări prin parc, Macrina, Nicola şi Andrei culegeau conuri de brad pentru a le transforma în decoraţiuni de Crăciun. Atunci s-au gândit cum ar fi să facă tarabe unde să îşi vândă obiectele, iar cu banii strânşi „să îi ajute pe copiii care au nevoie“. Elena Butoescu, mama Macrinei şi lector univ.dr. în cadrul Departamentului de Studii Anglo-Americane şi Germane al Facultăţii de Litere, a cerut sprijinul colegei sale, Mihaela Roibu, apoi a creat un eveniment pe Facebook. Iniţiativa a prins aripi şi a adunat în jur o mulţime de oameni mici şi mari dornici să ajute.


„Având în vedere că a fost o premieră pentru noi, evenimentul a răspuns aşteptărilor noastre. Cu toţii am avut de câştigat din această experienţă“, a mărturisit Elena Butoescu.

Citeşte şi: Trei copii au creat un eveniment pentru a ajuta alţi copii

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS