Știri de ultima orăPoliticaEuropaUE deschide calea reluării oficiale a negocierilor de aderare cu Ucraina şi Republica Moldova

UE deschide calea reluării oficiale a negocierilor de aderare cu Ucraina şi Republica Moldova

Uniunea Europeană a deschis, miercuri, la Bruxelles, calea reluării oficiale a negocierilor de aderare a Ucrainei, blocate până în prezent, de un veto al Ungariei, şi Republicii Moldova, au declarat oficiali europeni pentru AFP.

Reprezentanţii Celor 27 la Bruxelles au dat o undă verde preliminară unei deschideri oficiale a unui prim grup de subiecte de negociere cu Ucraina şi cu Republica Moldova, marcând astfel „o etapă importantă pe drumul lor al integrării europene”, a anunţat un reprezentant al preşedinţiei cipriote a Consiliului European, conform news.ro.

Deschiderea primului cluster de negocieri cu Moldova şi Ucraina a devenit posibilă

Comisarul european pentru extindere, Marta Kos, a confirmat ulterior informaţia, explicând pe reţeaua X că deschiderea primului cluster de negocieri cu Moldova şi Ucraina a devenit posibilă după ce premierul ungar Peter Magyar a anunţat un acord cu Ucraina în legătură cu drepturile minorităţilor. Budapesta, sub guvernarea lui Viktor Orban, blocase anterior procesul invocând acest motiv.

„Anunţul prim-ministrului Magyar privind acordul dintre Ungaria şi Ucraina pentru promovarea drepturilor minorităţilor deschide calea către progrese în procesul de aderare a Ucrainei la UE. Acest lucru va permite statelor membre să continue lucrările privind deschiderea primului capitol de negociere cu Ucraina şi Moldova”, a scris Marta Kos.

Ucraina şi Moldova îndeplinesc deja cerinţele privind statul de drept

Ucraina şi Moldova îndeplinesc deja cerinţele privind statul de drept stabilite de statele membre, a precizat ea.

„Este momentul să se accelereze procesul de aderare a acestor ţări la UE. Aceasta este cea mai bună modalitate de a asigura respectarea drepturilor minorităţilor”, a arătat Kos.

Republica Moldova, împreună cu Ucraina, a obţinut statutul de ţară candidată la aderarea la Uniunea Europeană în iunie 2022. Cele două state au lansat oficial negocierile de aderare în iunie 2024, iar în prezent poartă discuţii tehnice cu Comisia Europeană pe toate cele şase clustere de negociere.

Deschiderea formală a clusterelor de negociere, care necesită aprobarea unanimă a statelor membre ale UE, a fost blocată de opoziţia Ungariei faţă de candidatura Ucrainei.

Actuala conducere a Republicii Moldova şi-a propus drept obiectiv semnarea tratatului de aderare la UE până în 2028.

Citeşte şi: Cod galben de vreme rea în mai multe județe


ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS