24.5 C
Craiova
miercuri, 8 mai, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjSe încheie Atelierele „Brâncuși“

Se încheie Atelierele „Brâncuși“

Închiderea Simpozionului Internaţional de Sculptură, Pictură și Grafică din cadrul Atelierelor Brâncuşi, ediția 2019, va avea loc pe 3 septembrie la Bumbești-Jiu.

Începând cu ora 12.00 la Muzeul Arhitecturii Populare de la Curtișoara, se va desfășura vernisajul lucrărilor de sculptură, iar de la ora 14.00, în prezența tuturor artiștilor participanți la simpozion, va avea loc vernisajul lucrărilor de pictură și grafică la Muzeul Județean Gorj „Alexandru Ștefulescu“.

În continuare, va fi prezentată publicului târgujian expoziția „Ucigând Balaurul“, cuprinzând lucrări de grafică și sculptură semnate Mircia Dumitrescu, unul dintre cei mai compleți artiști plastici români, membru corespondent al Academiei Române.

Analiza lucrărilor din expoziții va fi făcută de binecunoscutul critic de artă Pavel Șușară. La vernisaj va fi prezent şi poetul sârb Adam Puslojic, cunoscut publicului din România ca un apropiat al artelor şi scriitorilor români, dar şi un bun prieten al lui Nichita Stănescu.

Șase artiști plastici

Reamintim că la această ediție a Atelierelor Brâncuși au participat şase artişti plastici profesionişti, din România, Serbia și Ungaria: Ion Iancuț și Carmen Tepșan – sculptori, Dan Palade și Milan Jaksic și Nana Denic – pictori, Mircia Dumitrescu și Antal Vasarhelyi – graficieni.

Curatorul simpozionului a fost Vlad Ciobanu. Manifestarea a fost organizată de Centrul de Cercetare, Documentare și Promovare „Constantin Brâncuși“, Consiliul Local şi Primăria Municipiului Târgu Jiu, având ca parteneri Uniunea Artiștilor Plastici din România și Muzeul Județean Gorj „Alexandru Ștefulescu“.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS