17 C
Craiova
miercuri, 24 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalCine va construi giratoriul de 800.000 de euro de la Găneasa

Cine va construi giratoriul de 800.000 de euro de la Găneasa

La licitaţia privind realizarea a două sensuri giratorii, la intersecţia DN 65 cu DN 64 (Găneasa), respectiv DN 6 cu DN 56A (Şimian), demarată la începutul lunii trecute de CNAIR, prin Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Craiova, s-a prezentat o singură firmă: Domarcons SRL, din Craiova. Societatea s-a înscris însă doar în cursa pentru construirea giratoriului de la Găneasa, unde valoarea estimată a lucrărilor este de 3,7 milioane de lei, adică circa 800.000 de euro. Pentru giratoriul de la Şimian, lucrare estimată la 711.000 lei, adică 150.000 de euro, nu au existat oferte.

Dacă nu vor fi probleme la evaluarea tehnică a ofertei, se poate spune de pe acum cine va construi sensul giratoriu de circa 800.000 de euro de la Găneasa. Asta pentru că la licitaţia demarată la începutul lunii trecute de Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), prin Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri (DRDP) Craiova, s-a înscris un singur ofertant: SC Domarcons SRL, din Craiova.

Licitaţia, cu o valoare totală estimată de 4.409.383 de lei (circa un milion de euro), se referea la realizarea a două giratorii – la intersecţia DN 65 cu DN 64 (Găneasa), respectiv DN 6 cu DN 56A (Şimian), dar numai una din lucrări s-a dovedit atractivă. DRDP împărţise lucrările în două loturi, pentru fiecare giratoriu în parte, dar dăduse posibilitatea firmelor să depună oferte pentru ambele loturi. Societăţile nu s-au înghesuit însă să obţină contractele.

La licitaţie s-a prezentat doar Domarcons SRL, firma craioveană optând pentru construirea sensului giratoriu de la Găneasa, situat la intersecţia Drumului Naţional 65 Craiova – Piteşti cu drumul care leagă Caracalul de Râmnicu Vâlcea (DN 64). E drept că şi valoarea acestui contract era una consistentă: 3,7 milioane de lei, adică circa 800.000 de euro.

Pentru construirea celuilalt giratoriu, de pe DN 6 Alexandria – Craiova – Timişoara, la intersecţia cu drumul care leagă Calafatul de Drobeta-Turnu Severin (DN 56A), valoarea estimată a lucrărilor era de 711.000 lei, adică 150.000 de euro.

„Ar fi culmea să concurăm de unii singuri şi să ieşim pe locul doi“

În ambele zone există deja amenajate, de mai mult timp, sensuri giratorii provizorii. CNAIR a considerat însă că este momentul să se construiască nişte giratorii permanente, iluminate corespunzător, pentru „eliminarea accidentelor rutiere şi a aglomeraţiei“. Deocamdată, Compania se va alege doar cu giratoriul de la Găneasa.

Oferta SC Domarcons SRL se află în evaluare, dar aproape sigur va fi câştigătoare.

„Ar fi culmea să concurăm de unii singuri şi să ieşim pe locul doi“, a glumit Dan Dumitru, directorul SC Domarcons SRL.

Dumitru a mai precizat că a ales să liciteze doar pentru giratoriul de la Găneasa pentru că era mai aproape de Craiova.

Domarcons a venit şi cu un subcontractant – Elprest SRL, din Pieleşti (Dolj), cu care a lucrat şi la amenajarea giratoriului din cartierul Lăpuş-Argeş, de la intersecţia străzii Calea Bucureşti cu străzile Tehnicii şi Eustaţiu Stoenescu. „Elprest se va ocupa de partea de cabluri. Am colaborat bine cu ei şi de aceea am apelat şi acum“, a explicat Dan Dumitru.

Ce lucrări presupune giratoriul de 800.000 de euro de la Găneasa

Potrivit caietului de sarcini întocmit de DRDP Craiova, pentru amenajarea sensului giratoriu de la Găneasa „se impun ample lucrări de terasamente, necesare pentru aducerea platformei intersecţiei în palier“.

Intersecţia de la Găneasa, unde se va construi un giratoriu în valoare de 800.000 de euro
Amenajarea unui sens giratoriu la intersecţia DN 65 cu DN 64, la Găneasa, ar costa circa 800.000 de euro

„Ramura către Drăgăşani a DN 64 va necesita lucrări de săpătură cu adâncimea de 0,79 m. Pe DN 65, ramura către Craiova se va înălţa cu maxim 1,15 m, iar ramura către Slatina va necesita săpături cu adâncimea de până la 0,80 m. Pe partea dreaptă a DN 65, în sensul de creştere a kilometrajului, se va monta un parapet metalic de tip H2 care va continua şi pe partea stângă a DN 64 (relaţia Craiova – Caracal) până în podul existent“, se mai preciza în caietul de sarcini.

„În vederea asigurării accesului la proprietăţile adiacente drumurilor naţionale, pe relaţia Drăgăşani – Craiova se va amenaja o arteră locală cu sens unic (Drăgăşani – Craiova), cu lăţimea de 4 metri, exceptând capătul de ieşire în DN 65, unde nu există spaţiu decât pentru 2,75 m lăţime. Artera locală este destinată numai celor cinci proprietari care au ieşire la drumurile naţionale din zona intersecţiei. Artera va fi delimitată de partea carosabilă a drumurilor naţionale, prin intermediul unui parapet metalic fixat de rigola carosabilă care separă artera de drumul naţional“, se mai arăta în documentul întocmit de DRDP.

Sensul giratoriu va fi iluminat prin intermediul unui stâlp şi va avea un dispozitiv de iluminare circulară cu lămpi tip LED, iluminarea făcându-se doar pe zona de giraţie. Termenul de finalizare a lucrărilor este de şase luni.

Ce lucrări mai are Domarcons

SC Domarcons SRL se ocupă, în prezent, alături de Erpia SA, de repararea străzilor din Craiova, în baza unui acord-cadru pe patru ani în valoare de 157 de milioane de lei. Firma a mai obţinut şi contractul de circa zece milioane de euro pentru modernizarea DJ 542, care conectează localitățile Dăbuleni, Amărăștii de Jos și Amărăștii de Sus cu județul Olt, numit şi „drumul lubeniţelor“, şi are calitatea de subcontractant la stadionul de atletism, contract de nouă milioane de euro obţinut de SC Recon SA Craiova.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS