Pavilionul administrativ central al Electroputere ar urma să fie scos din nou la vânzare (Foto: Lucian Anghel)
Pavilionul administrativ central al Electroputere ar urma să fie scos din nou la vânzare (Foto: Lucian Anghel)

După ce a avut un program de plecări voluntare, Electroputere trece la disponibilizări masive. 294 de persoane ar urma să fie trimise acasă în această vară. Angajaţii se tem că acţionarul majoritar intenţionează să renunţe la activitatea de producţie şi să se reprofileze, vânzând terenurile şi alte active „bucată cu bucată“. Conducerea Electroputere îşi va spune astăzi punctul de vedere.

Una dintre cele mai cunoscute companii din industria craioveană a anunţat o disponibilizare colectivă masivă în perioada următoare. Aproximativ 294 de angajaţi vor primi preavize începând cu data de 1 iunie, oamenii urmând să părăsească unitatea la sfârşitul lunii iunie şi începutul lui iulie 2019. Angajaţii au fost anunţaţi în urmă cu câteva zile despre disponibilizările care se pregătesc în unitate, iar în această perioadă are loc etapa de discuţii între patronat şi sindicate, în încercarea acestora din urmă de a reduce numărul total al persoanelor care urmează să fie trimise acasă. Unii dintre angajaţi sunt disperaţi de situaţia creată, din cauză că au peste 50 de ani şi se tem că nu vor mai găsi locuri de muncă la vârsta aceasta. Ei spun că acţionarii Electroputere au decis disponibilizări colective din cauză că în ultima perioadă pierderile companiei s-au adâncit, iar comenzile (contractele) noi sunt din ce în ce mai puţine. „Arabii au decis această disponibilizare colectivă. S-a prezentat situaţia financiară şi nu stau bine deloc. Numai pe anul trecut au pierderi de 4,5 milioane de euro. În ultimii ani tot au mai fost disponibilizări de câte 29 de persoane pe lună, dar acelea au fost disponibilizări voluntare. Acum sunt impuse. Noi nu ştiu unde ne vom angaja când vom pleca de aici. Mulţi avem o vârstă, unii au lucrat de o viaţă la Electroputere. Nu ştiu cum şi-ar mai putea desfăşura activitatea în continuare dacă vor pleca peste 290 de angajaţi dintr-o dată“, a spus o persoană angajată la Electroputere de ani buni.
Persoanele disponibilizate vor primi salarii compensatorii în funcţie de vechimea din fabrică. Cei care au până la cinci ani vechime vor primi un salariu compensatoriu, iar cei cu vechime mai mare vor primi mai multe salarii, în funcţie de numărul de ani lucraţi în uzină, ajungând până la maximum șapte sau opt salarii compensatorii (numărul de ani lucraţi se înmulţeşte cu un coeficient de 0,2 şi rezultă numărul de salarii compensatorii de plată pentru fiecare persoană).
Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Dolj a confirmat pentru GdS că s-a primit o notificare de la Electroputere SA, prin care este anunţată disponibilizarea colectivă, dar nu mai devreme de 27 iunie 2019, a unui număr de 294 de persoane, dintre care 227 sunt muncitori direct şi indirect productivi, iar 67 reprezintă personal TESA.

Muncitorii au salarii mici

Salariile muncitorilor direct productivi sunt puţin peste nivelul salariului minim pe economie. Oamenii spun că reprezentanții societății au mai încercat să angajeze tineri în uzină, însă aceştia plecau după două – trei luni, din cauza volumului de muncă şi a salariilor mici. Ei mai spun că baza fabricii au fost tot vechii angajaţi care au dus greul până acum. 294 dintre ei ar urma să plece acasă în această vară, ceea ce înseamnă că vor mai rămâne mai puţin de jumătate din numărul actual de angajaţi.
În aprilie 2018, circa 400 de muncitori au făcut grevă spontană, refuzând să intre la lucru, ei plângându-se de salariile foarte mici, comparativ cu personalul TESA şi cu unii dintre directorii unităţii, despre care spuneau că aveau salarii uriaşe, în comparaţie cu muncitorii direct productivi. La vremea respectivă, conducerea societăţii le-a pus 200 de lei la salariu.
Pe vremuri, Electroputere a fost considerată „perla“ industriei craiovene, uzina producând, printre altele, sute de locomotive, unele dintre ele şi acum mai circulă pe căile ferate române. A mai produs motoare şi transformatoare de mare putere. La un moment dat, fabrica a avut 15.000 de angajaţi, fiind cel mai mare angajator din Craiova şi din Dolj.
În anul 2007, Electroputere a fost privatizată, acţionar majoritar devenind grupul de firme din Arabia Saudită, Al Araab Contracting Company. Potrivit datelor de atunci care au circulat „pe surse“, pachetul majoritar de acţiuni ar fi fost achiziţionat cu aproximativ 2 milioane de euro, iar noul proprietar se angajase să achite datoriile acumulate de societate către stat, de-a lungul anilor. Ulterior, o parte din active (terenuri şi hale) au fost vândute unui întreprinzător privat care a construit mall-ul Electroputere Parc pe locul în care odinioară se produceau diverse piese industriale de mari dimensiuni. Cu banii încasaţi pe terenul pe care s-a construit mall-ul şi pe hale, Electroputere şi-a plătit o parte din datoriile societăţii de atunci.
Şi în 2018, Consiliul de Administraţie al Electroputere SA Craiova a decis vânzarea unei suprafeţe de teren, pe care l-a cumpărat tot societatea care administrează mall-ul Electroputere Parc. Informaţia privind tranzacţia a fost transmisă către Bursa de Valori Bucureşti, astfel că au fost făcute publice datele privind tranzacţia.
În ultimii ani, producţia de transformatoare de la Electroputere era destinată exportului în Arabia Saudită şi în Grecia. Pe primul trimestru din 2019, 85% din producţie a fost destinată pieţei interne, conform ultimului raport aferent trimestrului I transmis de Electroputere către Bursa de Valori Bucureşti, unde societatea este listată.

Activele Electroputere Craiova se întind pe aproape 33 de hectare (Foto: Lucian Anghel)

Angajaţii se tem că proprietarii Electroputere intenţionează închiderea fabricii

O parte a angajaţilor de la Electroputere se tem că acţionarii intenţionează închiderea Electroputere în perioada următoare. „Nu au mai luat contracte, nu mai sunt comenzi pentru perioada următoare. La Fabrica de Transformatoare mai sunt două comenzi, iar la Fabrica de Motoare nu mai sunt deloc comenzi pentru perioada următoare. Electroputere avea o marjă de profit de 2-5% la contracte, dar conducerea a decis să crească marja de profit la 30%, iar în acest fel nu a mai câştigat la licitaţii, preţul final cerut fiind foarte mare“, a spus o sursă din fabrică.
Eventuala închidere a societăţii ar fi considerată o problemă a economiei naţionale, spun angajaţii. Electroputere ar fi singura fabrică din România în care s-ar putea repara transformatoarele existente la Centrala Nuclearoelectrică de la Cernavodă. „Am avut recent în fabrică la reparat un transformator de o putere de 440 MVA de la Centrala de la Cernavodă, cunoscut fiind faptul că transformatoarele de la Cernavodă au fost făcute la Electroputere. În cazul în care pe viitor se vor mai defecta transformatoarele de la Cernavodă nu se ştie unde vor mai fi reparate. Dacă proprietarii Electroputere ar decide închiderea fabricii pe viitor, nu mai există în România o altă fabrică în care să se poată repara transformatoarele de la CEN. Deci, dispariţia Electroputere de pe harta industriei ar fi o pierdere pentru întreaga economie naţională. Această disponibilizare parcă ar fi blestemul Electroputere. Poate dacă ar fi fost privatizată cu Siemens sau cu ABB care au vrut să o cumpere din anii ’93-’94 -2000 poate că alta ar fi fost soarta“, a spus persoana care s-a adresat GdS, în legătură cu situaţia de la Electroputere.
Potrivit datelor din bilanţul contabil, publicat pe site-ul Ministerului Finanţelor Publice, Electroputere a avut în anul 2017 o pierdere de 74 de milioane de lei şi o cifră de afaceri netă de 98,6 milioane de lei. În acel an, compania din Craiova figura cu 744 de angajaţi. Treptat, numărul acestora s-a redus la aproximativ 500 de persoane.

Electroputere, vândută la bucată?

Dintr-un colos industrial, Electroputere s-ar putea transforma într-o imensă afacere imobiliară, dată fiind suprafaţa unităţii, activele deţinute şi poziţionarea acesteia lângă mall, respectiv foarte aproape de zona industrială activă a Craiovei. Potrivit unor surse din interiorul fabricii, arabii de la Al Arrab Contracting Company ar pregăti vânzarea Electroputere „bucată cu bucată“ pe piaţa imobiliară şi pentru acest lucru a fost pregătit „terenul“ înainte de a fi perfectate tranzacţiile imobiliare. Astfel, unitatea şi-ar fi parcelat cele 32,6 hectare de teren, împărţite în 36 de parcele, le-ar fi cadastrat, urmând să fie vândute în perioada următoare. Din spusele aceloraşi surse, la fel s-ar fi procedat şi cu cele două clădiri administrative apropiate de ieşirea către bulevardul Decebal, una dintre clădirile ce găzduieşte pavilionul administrativ fiind deja scoasă la vânzare de acum două luni. „În Adunarea Generală a Acţionarilor a fost împuternicit directorul general să pregătească vânzarea de active. Ar fi evaluate la circa 260 de euro pe metrul pătrat. După calculele noastre, dacă s-ar vinde terenul Electroputere şi alte active s-ar încasa aproximativ 68 de milioane de euro“, a mai spus una dintre sursele citate.
Oricare ar fi motivele financiare ale companiei cu acţionar majoritar din Arabia Saudită, un lucru este cert: societatea nu mai are nevoie de mai mult de jumătate din numărul actual de salariaţi.
GdS a adresat o serie de întrebări către Electroputere SA referitoare la disponibilizări şi la intenţia acţionariatului în legătură cu uzina din Craiova, însă ni s-a comunicat că vom primi răspunsurile solicitate în cursul zilei de astăzi. GdS va prezenta opiniei publice răspunsurile primite de la Electroputere atunci când acestea vor fi transmise redacţiei.

Hale din curtea Electroputere SA Craiova (Foto: Lucian Anghel)

Electroputere a vândut o clădire în februarie 2019

Potrivit raportului pe trimestrul I din anul 2019, transmis de Electroputere Bursei de Valori Bucureşti, societatea a donat anul acesta un teren în suprafaţă de 3.600 mp Mitropoliei Oltenia şi a vândut din active, respectiv un imobil, compus din teren de 723 mp plus construcţie, în valoare de 173.520 de euro „achitaţi la data semnării contractului de către cumpărător“. Nu se menţionează în raport cine a fost cumpărătorul.
În acelaşi raport se prevede că pierderea brută a anului (la primele trei luni) era de 17 milioane de lei, iar totalul datoriilor Electroputere era, la 31 martie 2019, de peste 535 de milioane de lei. De asemenea, imobilizările corporale erau de 226 de milioane de lei.

Ramona OLARU
Lucrează din 2001 în mass-media şi consideră că cel mai important lucru în această meserie este corectitudinea. Jurnalist specializat pe domeniul economico-financiar, își călăuzește pașii după motto-ul „În afaceri, ca și în viață, trebuie să fii fair-play. Doar în acest fel câștigi cu adevărat!”