Pe unde intră peste 150.000 de euro în Parcul Romanescu (Galerie Foto)

Autori


La Primăria Craiova a fost semnat, ieri, contractul cu firma Ambient One Construct SRL, cea care a câştigat licitaţia pentru modernizarea căii mici de acces în Parcul „Nicolae Romanescu“, cea cu statuia. Contractul prevede, pe lângă o reconfigurare a intrării a doua din parc, aşa cum este ea cunoscută de către craioveni, şi menţinerea statuii actuale (cea cu doi cai), dar amplasarea ei pe un alt soclu. Pentru proiectul tehnic, asistenţa tehnică din partea proiectantului şi execuţie, autorităţile vor plăti din bugetul local 636.737,99 lei plus TVA, adică peste 150.000 de euro, firma originară din Constanţa având la dispoziţie două luni pentru proiectare şi şase luni pentru execuţie.

„Contractul prevede modernizarea accesului în Parcul «Nicolae Romanescu» și reamplasarea statuii. Este vorba de statuia cu cei doi cai, care va fi amplasată pe un alt soclu, mult mai adecvat și mai corelat cu dimensiunile ei. Această necesitate a plecat de la faptul că soclul era deteriorat în totalitate, iar toți arhitecții cu care am vorbit au spus că dacă tot facem o lucrare, atunci să o facem cum trebuie. Firma care a câștigat studiul de fezabilitate a gândit o piațetă care să fie în concordanță cu interiorul parcului. Acum este o zonă în care se parchează mașinile într-o parte și alta, iar după modernizare ea va deveni o zonă pietonală“, a spus, ieri, primarul Mihail Genoiu, înainte de a-şi pune semnătura pe contract.


Cum va arăta a doua intrare din Parcul „Nicolae Romanescu“, după modernizare? Cel care a oferit aceste detalii a fost Tudor Zamfir, reprezentant al firmei Ambient One Construct SRL: „Se va demola soclul, care se află într-o stare avansată de degradare, se va reabilita statuia. Se va scoate tot asfaltul care este împrejurul statuii, la intrare, și se va înlocui cu pavaj din piatră, la fel cum este cel din interiorul parcului. Se reconfigurează trotuarele și se lărgește zona de acces în parc. Vor fi zone cu bănci rotunde, cu o continuitate de acces pentru cărucioare, nu o să mai fie bordurile care delimitează acum zona“. „O să terminăm mai repede de opt luni, nu ne va prinde iarna“, a conchis Tudor Zamfir.



Comenteaza acum

Alte stiri

Sumarul ediției de joi, 9 mai 2019

Actualitate

» Ateneul Național din Iași ajunge în Dolj
» Klaus Iohannis, Donald Tusk, și Jean-Claude Juncker, în conferinţă de presă: “am reuşit să avem un summit al unităţii”
» Iohannis le-a vorbit liderilor europeni în patru limbi
» Prognoza meteo pentru următoarele 4 săptămâni
» O nouă zi liberă pentru feroviari
» Proteste la Iaşi înaintea mitingului PSD
» Meniul oficialilor UE la summitul de la Sibiu
» Muzeul Astra din Sibiu, locul care a impresionat-o pe Angela Merkel
»  Liderii europeni au adoptat la Sibiu o declarație importantă pentru viitorul Europei
» (Video) Liderii europeni, baie de mulțime la Sibiu. Iohannis: „Este cel mai emoționant moment”

Publireportaj

» Cetatea Băniei a fost capitala modei (Galerie Foto)
» De ce ar trebui să faci o ecografie cardiacă la Centrul Medical Speranța?
» 10 la sută din PIB pentru educație

Local

» Parcări modulare, soluția pentru criza locurilor de parcare în Slatina

Dolj

» CNI construieşte o sală de sport la Cetate
» Fetiţă de nouă ani, accidentată mortal în timp ce traversa strada
» Minor judecat pentru ultraj, în arest la domiciliu
» Cu schela pe acoperişul vecinilor (Galerie Foto)
» Întreruperi energie electrică de luni
» Ziua Independenţei României sărbătorită la Craiova
» Dolj: Tânăr prins la volan cu o alcoolemie de 1,63 mg/l şi fără permis
» Craiova: Ediția 45a concursului de recitări „Pe aripile poeziei”
» Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” participă la cea de-a XVI-a ediție a Târgului Internațional de Carte de la Salonic
» Dolj: Peste 1.800 de pachete de ţigări de contrabandă, depistate de poliţişti
» Craiova: Ceremonie militară dedicată Zilei Independenţei de Stat a României, Zilei Victoriei Coaliţiei Naţiunilor Unite în cel de-al Doilea Război Mondial Şi Zilei Uniunii Europene
» Dolj: Fetiţă accidentată mortal la Calopăr

Gorj

» Situaţia a trei posturi în Consiliul Local este incertă
» Poiana Narciselor, năpădită de mărăcini şi gunoi
» Circulaţia feroviară între Târgu Jiu şi Petroşani, întreruptă

Olt

» Olt: Razie printre taximetrişti

Mehedinţi

» A dat o spargere în Severin şi a venit la Craiova cu bunurile furate pentru a le vinde
» Mehedinţi: Sancțiuni rutiere de 20.990 lei, în doar 24 de ore

Vâlcea

» În atenţia absolvenţilor promoţiei 2019
» Vâlcea: Arestat pentru că a condus băut şi fără permis
» Râmnicu Vâlcea: Primăria a depus un proiect pentru obţinerea unei finanţări de peste 2,8 milioane de euro

Sport

» Săndoi crede într-un rezultat bun la CFR
» Torcea şi Firică au cu ce se lăuda după CE din Spania
» Handbalistele au meci greu în Capitală
» Baschetbaliştii încep luptele de la Sibiu
» Fotbal / Studenţii l-au omagiat pe profesorul George Călinescu
» Simona Halep în semifinalele Openului de la Madrid

Sanatate

» Coada șoricelului, leac pentru multe boli
» Eşti asigurat la Casa de Asigurări de Sănătate? Află ce drepturi ai

Educatie

» Încep examenele la clasa a VIII-a

Magazin

» Horoscopul de weekend
» 5 moduri de a prelungi viața bateriei laptopului
» Ce faci în weekend?
» Bancul zilei
» Reţeta de weekend – Clătite din omletă cu sos de roşii şi piper
» Marea Britanie: Un mormânt regal a fost descoperit între o cârciumă și un supermarket

Top