Hora de Paște la Novaci, revenire la tradiție
Hora de Paște la Novaci, revenire la tradiție

La inițiativa directorului Casei de Cultură Novaci, profesorul Elena Basarabă, în acest an se încearcă reînvierea tradiției privind hora novăcenilor de Paşte. Evenimentul similar organizat de Crăciun s-a bucurat de mult succes. Ca atare, Primăria și Consiliul Local al Orașului Novaci, prin inițiativa Casei de Cultură din Novaci, îi invită pe novăceni la horă, luni, a doua zi de Paște, la ora 18.30. „Organizatorii doresc un eveniment ancorat în realitățile unei comunități care drămuiește cu chibzuință fiecare leu de la buget, ancorat în trecutul localității privind spiritul gospodăresc în planificarea priorităților financiare. Novăcenii sunt oameni simpli, modești, care știu să își bucure sufletul cu foarte puțin, fără exagerările acestor timpuri privind orchestre sau soliști costisitori. Organizatorii doresc ca la acest eveniment să cânte lăutarii aceia care știu să citească suflete, lăutari de genul celor care au cântat bunicilor. Doresc lăutari care știu preferințele muzicale în materie de dans popular, despre care nu pot să spun decât că sunt total diferite față de localitățile din jur. Hora nu este singurul aspect care ține de tradițiile și obiceiurile de primăvară specifice zonei. Sărbătorile de Paște oferă anual novăcenilor ocazia de a-și întoarce fața spre tradiția străbună. Probabil sunt lucruri comune și altor comunități, dar nouă ni se par speciale pentru că le trăim pe viu de zeci de ani. Păstrăm un ritual ale cărui limite nu le depășim. Toate acestea țin de ființa noastră, de autenticitate, și de aceea poate că suntem speciali prin tot ce facem“, potrivit unui comunica de presă.

Tradiţii respectate

În zilele premergătoare marii sărbători creștine, Paștele, fiecare familie este preocupată de respectarea tradiției păstrate de sute de ani. Joi, în ziua numită „Joia Mare“, dis-de-dimineață, copiii îmbrăcați în haine noi merg la biserică pentru a se împărtăși, iar vârstnicii dau de pomană pentru morți: colac, colivă, lumânare și nelipsita cănuță cu vin. Cănile sunt totdeauna din pământ ars, cumpărate de la Târgul de Florii de la Bălcești sau chiar direct de la meșterii olari din Horezu. Joi seară, zeci de tineri dornici de a socializa merg la biserică să asculte slujba religioasă numită Denie. Vineri, înainte de Paște, în fiecare gospodărie se roșesc ouăle. La Novaci, oul de Paște nu se pictează, rămâne totdeauna roșu precum sângele Mântuitorului. Conform tradiției, sunt permise doar forme ale unor frunze de plante, scoase în relief de culoarea puțin gălbuie rămasă după vopsire. Se vopsesc doar ouă de găină și rareori de bibilică. După o zi de post negru, sâmbătă seara se merge la biserică pentru a participa la slujba numită „Domn“. Este cea mai frumoasă seară pentru toți sătenii, și mai ales pentru tineret. Bisericile devin neîncăpătoare și numărul celor care cântă este covârșitor. Preoții distribuie grupurilor formate instantaneu cărțile vechi cu iz de tămâie existente în lăcaș de la înființarea bisericii, adică din primul deceniu al anilor 1900. Slujba ține de divinitate. Se înalță la cer glasuri de îngeri și momentul sfânt al Înălțării Domnului este impresionant prin transpunerea spirituală totală a publicului venit să participe la slujbă din plăcere, fără vreo obligație. Incredibil este numărul foarte mare al adolescenților prezenți implicați în derularea slujbei religioase care presupune ritualul de a înconjura biserica ținând lumânări aprinse. Resturile acestor lumânari sunt păstrate cu sfințenie în familiile de ciobani pentru ca vara, la stână, când fulgeră și tună, să fie aprinse cu credința că astfel vor fi împrăștiate spiritele aducătoare de necaz, că îl vor îmbuna pe Dumnezeu să nu-și mai verse furia pe pământenii din stână. Fetele de măritat iau flori din buchetul preotului, le păstrează în sân și le ascund acasă sub pernă pentru a visa viitorul mire.

Pregătiri pentru sărbătoare

Sâmbăta este zi de mare încercare pentru gospodinele harnice, care se întrec în pregătirea unor bucate alese precum friptura de miel, drobul și salata din mațe de miel fierte, preparate cu usturoi. Bărbații taie mieii și se ocupă de vânzarea lor, aceasta fiind cea mai importantă sursă de venit pentru fiecare familie de ciobani. În aceste familii, agitația este foarte mare și, efectiv, sărbătorile pentru ei nu există. În urma mieilor tăiați rămân oile mame, care trec pe scaunul strungii pentru muls, și implicit se trece la prepararea brânzei telemea, îndeletnicire pentru care băcițele așteaptă de la Vinerea Mare să-și dovedească abilitățile, dar și de a rotunji veniturile familiei. „Sâmbătă noaptea se merge la slujba de Înviere și din miez de noapte până în zori sute de oameni trec pragul bisericii pentru a primi de la preot Sfintele Paști. Ajunși acasă, chiar dacă nu s-a luminat de ziuă, se pune masa pentru a ciocni ouă, pentru a gusta din fiecare fel de mâncare. În prima zi de Paște toată suflarea se odihnește. Ulițele satului sunt pustii. Novăcenii au păstrat obiceiul de tip german adus de românii ardeleni stabiliți pe plaiurile Novaciului, acela de a nu deschide poarta casei în prima zi de Paște. A doua zi de Paște este ziua socializării. Copiii ies pe uliță, bătrânii stau pe banca de la poartă, rudele se vizitează și toți ciocnesc ouă roșii. Seara este horă mare în sat. A treia zi de Paște este zi de socializare prin vizite la rude sau prieteni, care se termină cu mese bogate și cu multe pahare de vin golite în cinstea oaspeţilor“, potrivit aceleiaşi surse.

Eugen MARUTA
Este absolvent al Facultății de Litere și Ștințe Sociale și al unui master în Administrația Publică. În anul 2000 a venit în practică jurnalistică la Gazeta de Sud, iar de a doua zi au început să apără în ziar articole sub semnătura sa.