20.9 C
Craiova
marți, 16 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjZeci de burse pentru elevii de la Centrul pentru Educaţie Incluzivă

Zeci de burse pentru elevii de la Centrul pentru Educaţie Incluzivă

Elevii Centrului Şcolar pentru Educaţie Incluzivă Târgu Jiu vor beneficia de burse, în funcţie de performanţele pe care le vor avea la învăţătură. În acest sens, Consiliul Judeţean Gorj a aprobat un Regulament de acordare a burselor pentru elevii școlarizați în cadrul Centrului Școlar pentru Educație Incluzivă Târgu Jiu. Consilierii judeţeni au aprobat joi numărul burselor de ajutor social acordate elevilor din învățământul special, care frecventează cursurile Centrului Școlar pentru Educație Incluzivă Târgu Jiu, pentru anul școlar 2018 – 2019, după cum urmează: 42 de burse de ajutor social pentru boală; 5 burse ajutor social pentru elevii din mediul rural. Cuantumul unei burse sociale se stabilește la suma 120 de lei per semestru (20 de lei lunar), în raport cu integralitatea efectuării de către elevi a activităților școlare.

Condiţii de acordare a burselor

Pot beneficia de burse elevii din învățământul preuniversitar de stat care studiază în Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă Târgu Jiu și îndeplinesc condițiile regulamentului aprobat de Consiliul Judeţean Gorj. Acordarea burselor reprezintă o formă de sprijin material, vizând stimularea elevilor care obțin rezultate foarte bune la învățătură și disciplină. Condițiile obligatorii pentru acordarea burselor conform prezentului regulament sunt: promovabilitate 100%; media 10 sau calificativul Foarte Bine la purtare; absențe nemotivate maximum 10/semestru. „La nivelul județului Gorj, învățământul special se desfășoară în Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă Târgu Jiu – unitate de învățământ cu personalitate juridică. Prin adresa nr. 651/27.02.2019 emisă de Centrul Școlar de Educație Incluzivă Târgu Jiu, înregistrată la Consiliul Județean Gorj sub nr. 2784/28.02.2019, a fost transmis spre aprobare Regulamentul de acordare a burselor pentru elevii școlarizați la Centrul Școlar Pentru Educație Incluzivă Târgu Jiu, regulament prin care Consiliul de Administrație al unității de învățământ a stabilit criteriile specifice de acordare a burselor de performanță, a burselor de merit, a burselor de studiu și a burselor de ajutor social. Prin adresa nr. 3/03.01.2019 a Centrului Școlar Pentru Educație Incluzivă Târgu Jiu, înregistrată la Consiliul Județean Gorj sub nr. 96 /4.01.2019 se solicită aprobarea numărului și a cuantumului burselor sociale, acordate în învățământul special pentru elevii școlarizați la Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă Tg-Jiu, jud. Gorj în anul școlar 2018-2019. La Centrul Școlar Pentru Educație Incluzivă Târgu Jiu, în anul școlar 2018-2019, au fost depuse 47 de dosare, toate fiind încadrate în criteriile de acordare a burselor sociale“, potrivit Consiliului Judeţean Gorj.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS