Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a cerut demisia conducerii Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), după ce Corpul de Control ar fi identificat achiziții de parfumuri, articole vestimentare și alte produse considerate de lux, plătite din bugetul instituției. Potrivit ministrului, numai în 2025, cheltuielile pentru parfumuri s-au apropiat de 120.000 de lei, iar cele pentru îmbrăcăminte au ajuns la 85.000 de lei. Raportul urmează să fie transmis Parchetului General și Curții de Conturi.
Parfumuri, haine și produse cosmetice cumpărate din bugetul ANM
Diana Buzoianu a anunțat că a trimis Corpul de Control la Administrația Națională de Meteorologie pentru a verifica modul în care au fost cheltuiți banii publici în ultimii ani, potrivit Agerpres.
Într-un mesaj video publicat pe pagina sa de Facebook, ministrul a enumerat mai multe categorii de produse care ar fi fost achiziționate din fondurile instituției: lenjerie intimă, rochii, poșete, pijamale, produse cosmetice, lumânări parfumate, pantofi cu toc, articole vestimentare de la branduri de lux și ghivece ornamentale.
„Sutiene de lux cumpărate de pe cardurile oficiale ale Administrației Naționale de Meteorologie”, a afirmat ministrul, prezentând rezultatele verificărilor.
Cheltuieli de aproape 120.000 de lei pentru parfumuri în 2025
Potrivit datelor prezentate de Diana Buzoianu, în 2025, ANM ar fi cheltuit aproape 120.000 de lei pentru parfumuri și 85.000 de lei pentru articole vestimentare, unele provenind de la branduri de lux.
Ministrul a mai declarat că achizițiile de produse cosmetice au depășit 11.000 de lei. De asemenea, două ghivece ornamentale ar fi costat împreună peste 6.000 de lei.
Buzoianu a susținut că astfel de cheltuieli au continuat și în 2026, motiv pentru care verificările și demersurile legale vor viza și această perioadă.
Raportul va ajunge la Parchetul General și la Curtea de Conturi
Ministrul Mediului a anunțat că raportul Corpului de Control va fi transmis Curții de Conturi și Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, pentru analizarea aspectelor constatate și stabilirea eventualelor responsabilități.
Totodată, Diana Buzoianu a cerut public demisia conducerii ANM, pe care o consideră responsabilă pentru modul în care au fost permise aceste achiziții.
„Vom urma toate căile juridice pentru ca banii să fie recuperați, iar oamenii vinovați să fie sancționați”, a transmis ministrul.
Aceasta a precizat că obiectivul demersurilor este recuperarea eventualelor sume cheltuite nejustificat și sancționarea persoanelor care vor fi găsite responsabile, în urma procedurilor legale.

